21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialAlegeri prezidențiale în Iran. Reformistul Hasan Rohani a obținut al doilea mandat

Alegeri prezidențiale în Iran. Reformistul Hasan Rohani a obținut al doilea mandat

UPDATE 17,50: Președintele în exercițiu al Iranului, Hasan Rohani, a obținut al doilea mandat în funcția supremă, informează duminică agenția turcă Anadolu.

Până duminică la ora 17, Rohani avea 22,7 milioane de voturi, din totalul celor 38,9 exprimate.


Președintele în exercițiu al Iranului, Hasan Rohani, un moderat, îl devansează pe principalul său contracandidat, conservatorul Ebrahim Raisi, în alegerile prezidențiale desfășurate vineri, au anunțat sâmbătă televiziunea de stat Irib și ministrul adjunct de interne, Ali Asghar Ahmadi.

„Din cele 25,9 milioane de buletine de vot deschise, Rohani a obținut 14,6 milioane de voturi, iar Raisi 10,1 milioane”, a declarat Ahmadi, într-o intervenție la postul Irib, scrie Agerpres, care citează AFP și Reuters.

În procente, aceasta înseamnă că, potrivit acestor rezultate parțiale, Rohani a obținut circa 56% din voturi, iar Raisi 39%.

Potrivit oficialului, au votat peste 40 milioane din cei 56,4 milioane de alegători înscriși pe listele electorale.
Rezultatele finale ale scrutinului urmează să fie anunțate în cursul zilei de sâmbătă, a mai indicat Ahmadi.

Într-o primă reacție și chiar înainte de anunțul ministrului adjunct de interne, lideri conservatori au recunoscut victoria lui Rohani.

„Primele numărători ale voturilor arată că dl Rohani este învingătorul (…) și trebuie felicitat”, a transmis Alireza Zakani, fost deputat conservator care a participat activ la campania împotriva realegerii actualului președinte, mai scrie Agerpres.

Dacă totuși nici unul dintre cei patru candidați nu întrunește peste 50% din voturi, primii doi clasați se vor confrunta într-un al doilea tur, pe 26 mai.

Peste 70% din cei aproximativ 56 de milioane de alegători înregistrați au votat, un procentaj aproximativ egal cu cel din 2013, când Hassan Rouhani a fost ales de o mare majoritate. În campania actuală, el a promis mai multă libertate în interior și deschiderea Iranului spre exterior, în timp ce Raisi, preferatul ayatolahului Ali Khamenei — liderul religios al țării — a insistat asupra greșelilor în gestionarea economiei naționale și a promis mai multe locuri de muncă și sporirea protecției sociale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă