18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăPoliticăEcaterina Andronescu revine la Ministerul Educaţiei

Ecaterina Andronescu revine la Ministerul Educaţiei

Primarul general a confirmat că a fost vot în unanimitate în PSD privind propunerea de la ministerul Educaţiei.

“Am votat ca Ecaterina Andronescu să devină minstru al Educaţiei este foarte important să dîm un mesaj în toata ţara, să avem un profesionist”, a afirmat Firea.

“Pentru înlocuitorul domnului Negrescu, am spus că nu înţeleg motivele demisiei. Domnul Negrescu a explicat că i s-au luat anumite atribuţii şi nu i s-a parut colegial. Am votat abţinere pentru domnul Ciamba”, a mai spus primarul general.

Gabriela Firea a confirmat şi că secretarul de stat din MAE, George Ciamba, va fi propunerea pentru funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene. În acest caz au fost două abţineri: Gabriela Firea şi Victor Negrescu, ministrul demisionar.

Dragnea, despre Ecaterina Andronescu: Nu fac reevaluări. Premierul a venit cu cele două propuneri

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, referitor la scandalul avut cu Ecaterina Andronescu, propusă acum de PSD ministru al Educaţiei, că el nu face reevaluări, precizând că propunerile pentru Educaţie şi Afaceri Europene au fost făcute de premier şi votate în Biroul Permanent PSD.

“Eu nu fac reevaluări. Premierul a venit cu cele două propuneri”, a declarat Liviu Dragnea, marţi, după şedinţa Biroului Permanent al PSD.

Ecaterina Andronescu este propunerea PSD pentru ministerul Educaţiei, potrivit deciziei luate în unanimitate în şedinţa social democraţilor. Ea a mai fost ministru al Educaţiei şi ar urma să preia portofoliul, dacă va fi numită de preşedintele Klaus Iohannis, în condiţiile în care interimatul de 45 de zile al Rovanei Plumb la şefia ministerului expiră.

Înaintea şedinţei conducerii PSD, Ecaterina Andronescu a avut o discuţie cu Liviu Dragnea şi cu premierul Viorica Dăncilă.

Propunerea PSD pentru Educaţie vine în contextul în care Ecaterina Andronescu l-a criticat, în ultima perioadă, pe preşedintele PSD Liviu Dragnea, căruia i-a cerut, în luna august, printr-o scrisoare deschisă, chiar să se retragă de la conducerea partidului. În martie 2018, atunci când a avut loc Congresul extraordinar al PSD, Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu, care au candidat atunci la funcţia de preşedinte executiv al PSD, i-au acuzat pe organizatori că nu le-au dat posibilitatea să se adreseze colegilor înainte de vot şi au plecat din sală.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...
Ultima oră
Pe aceeași temă