Primul gol a fost penibil! România U19, eliminată de Olanda, dar lăudată de selecționerul Ion Marin

0
202
netherlands v romania : uefa european under 19 championship 2025 semi final
BUCHAREST, ROMANIA - JUNE 23: Marin Ion, head coach of Romania, speaks to the media during an interview following the UEFA European Under-19 Championship 2025 Semi-Final match between Netherlands and Romania at Giulesti Stadium on June 23, 2025 in Bucharest, Romania. (Photo by Harry Murphy - UEFA/UEFA via Getty Images)

România U19 s-a oprit în semifinale la turneul final găzduit pe teren propriu, dar Ion Marin și-a lăudat jucătorii pentru parcursul remarcabil.

Naționala Under 19 a României a fost învinsă de Olanda, scor 1-3, în semifinalele Campionatului European U19, competiție desfășurată în România. Deși tricolorii au visat la o calificare în finală, diferența a fost făcută de eficiența adversarilor și de erorile individuale, una dintre ele recunoscută fără menajamente chiar de selecționerul Ion Marin.

„Le mulțumesc spectatorilor care au dat un ajutor imens acestor tineri, îi felicit pe jucători, sunt primii 4 în Europa, le mulțumesc și îi felicit pentru comportamentul avut timp de 3 ani de zile, de când lucrăm, de când am construit această echipă”, a spus Marin la finalul partidei.

Tehnicianul în vârstă de 70 de ani a descris drept „penibil” primul gol primit de echipa sa, însă a subliniat că întregul drum până în semifinale rămâne o reușită.

„Am început cu felicitări, mulțumiri pentru copiii ăștia, nu vreau să înșirui acum defecte, se putea mai mult. Primul gol este penibil, celelalte… o echipă care le-a lucrat, au pasat, au fost activi, reactivi, ăsta este fotbalul, noi atât am putut să dăm în această seară”, a adăugat selecționerul.

Ion Marin: „Să vedem cluburile cum se orientează”

Antrenorul a avut un discurs lucid și după fluierul final, mulțumind jucătorilor pentru colaborarea din ultimii trei ani și atrăgând atenția asupra viitorului lor.

„I-am felicitat pe băieți, i-am luat în brațe, le-am mulțumit pentru colaborarea din ultimii 3 ani. Să vedem cluburile cum se orientează și unde ajung acești copii, să sperăm că ajung la cluburi bune, unde se vrea performanță! Dacă îi iau cluburi doar ca să îi aibă acolo, va fi o mare problemă”, a avertizat Ion Marin.

Selecționerul a explicat și alegerile tactice pentru acest meci, inclusiv decizia de a începe cu Kodor în locul lui Barbu, dar a subliniat că echipa a încercat să răspundă pe măsura adversarului: „Cu Barbu am avut o discuție, era puțin obosit, am zis să începem cu Kodor pentru că fundașii lor erau înalți, ne-a reușit într-un fel”.

România U19 încheie turneul pe locul 4, într-o ediție în care a arătat progres și potențial. Finala competiției este programată pe 26 iunie, pe stadionul Rapid-Giulești, între Spania și Olanda, după ce ibericii au învins dramatic Germania, scor 6-5, după prelungiri.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!