21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalJaf demn de filmele hollywoodiene în Suedia

Jaf demn de filmele hollywoodiene în Suedia

Hoţii au pătruns marţi la ora prânzului în catedrala din Strangnas, oraş aflat la 100 kilometri est faţă de capitala Stockholm, şi au furat relicve preţioase din secolul al XVII-lea.

“Căutările Poliţiei au continuat toată noaptea, însă fără succes”, au transmis într-un comunicat reprezentanţii Poliţiei suedeze.

Furtul a vizat două coroane şi un glob (o sferă montată pe o cruce) provenind din ornamentele funerare ale regelui Charles al IX-lea, care a domnit în Suedia şi Finlanda în perioada 1604-1611, şi ale celei de-a doua soţii a lui, regina Kristina, au precizat administratorii catedralei într-un comunicat.

“Obiectele (…) erau depuse conform regulamentelor de securitate în vigoare”, într-o vitrină încuiată şi echipată cu o alarmă, se afirmă în acelaşi comunicat.

Potrivit Poliţiei suedeze, bijuteriile furate au o valoare inestimabilă.

“Este pur şi simplu imposibil să vinzi astfel de obiecte, deci putem doar să ne punem întrebări despre intenţiile lor şi despre cunoştinţele lor despre aceste coroane”, a declarat poliţista Maria Ellior, coordonatoarea diviziei naţionale de combatere a infracţiunilor culturale şi de patrimoniu.

Un martor, Tom Rowell, care lua prânzul în proximitatea edificiului, a declarat pentru cotidianul Aftonbladet că a văzut doi bărbaţi în timp ce fugeau din catedrală şi care au sărit apoi într-o mică barcă albă cu motor. Tom Rowell este persoana care a raportat la Poliţie acel incident.

“Am remarcat imediat că erau hoţi, din cauza comportamentului lor”, a adăugat acelaşi martor.

Poliţia suedeză a lansat un apel public prin care a cerut ajutorul cetăţenilor în această anchetă.

Catedrala din Strangnas este renumită pentru faptul că adăposteşte sicriele regelui Charles al IX-lea şi ale celor două soţii ale sale, prinţesa Marie şi regina Kristina.

Cele mai citite

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă