27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăEconomieOptima, creștere de 44% în primele 6 luni ale lui 2018

Optima, creștere de 44% în primele 6 luni ale lui 2018

„Primul semestru din 2018 a însemnat pentru Optima o perioadă de creştere organică, în care ne-am concentrat foarte mult pe eficientizare. În prezent, beneficiem de investițiile realizate în birourile din țară, iar creșterea vine din eficientizarea proceselor interne și din consolidarea echipei. Lucrăm la dezvoltarea și diversificarea serviciilor și canalelor oferite, în special în zona de vânzări și marketing. Astfel, în toate proiectele de vânzări pe care le generăm pentru clienții noștri integrăm canale tradiționale de tip telesales, dar și online sau vânzări directe de tip door-to-door”, afirmă Daniel Mereuță, director general Optima.

20 de milioane de lei la sfârsitul anului 2018

„Rezultatele obținute confirmă abordarea noastră strategică legată de extinderea regională și dezvoltarea centrelor locale. În ceea ce privește parcursul business-ului, ne așteptăm să urmăm aceeași tendință, la nivelul întregului an și să ajungem la 20 de milioane de lei. În prezent, la jumătatea anului, culegem roadele extinderii în țară și creștem pe baza portofoliului actual de clienți, atingând o cifră de afaceri de 10 milioane de lei ”, declară Daniel Mereuță.

„Am  început de asemenea să investim în dezvoltarea zonei de IT, în aplicații noi, pe care le utilizăm în proiectele noastre, dar și pentru eficientizarea modului în care colaborăm intern, având echipe în mai multe orașe și operațiuni în creștere”, afirmă Daniel Mereuță.

 

Cele mai citite

Circulația pe Transalpina, oprită în acest weekend

Circulaţia rutieră va fi oprită, sâmbătă şi duminică, pe drumul naţional DN 67C, pentru desfăşurarea competiţiei sportive „Transalpina Master Challenge”. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri...

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice

Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei au obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, unde vor participa la categoriile 71 kg, respectiv 49...

Stefano Pioli, OUT de la AC Milan! Cine e favorit să îi ia locul

Clubul italian de fotbal AC Milan a confirmat vineri despărţirea oficială de antrenorul Stefano Pioli, cu care a triumfat în Serie A în sezonul...
Ultima oră
Pe aceeași temă