19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDonald Tusk i-a trimis o scrisoare premierului Mihai Tudose: Am încredere că...

Donald Tusk i-a trimis o scrisoare premierului Mihai Tudose: Am încredere că guvernul dumneavoastră va oferi României stabilitatea care să ducă la dezvoltarea țării. Statul de drept și lupta anticorupție sunt esențiale

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a transmis, vineri, premierului Mihai Tudose că statul de drept și progresele în lupta anticorupție sunt esențiale pentru ca românii să poată beneficia, pe deplin, de toate oportunitățile oferite de calitatea de membru al UE, informează Agerpres.

Într-o scrisoare de felicitare adresată lui Mihai Tudose, cu ocazia numirii acestuia în funcția de prim-ministru al României,  Donald Tusk arată că România, în calitate de membră a Uniunii Europene și viitoare deținătoare a Președinției Consiliului UE, „joacă un rol deosebit de activ în sprijinirea unei Uniuni mai puternice și unite, precum și a unei vecinătăți a UE stabile și democratice".



„Am încredere că guvernul dumneavoastră va oferi României stabilitatea care să ducă la dezvoltarea în continuare a țării dumneavoastră, precum și a Uniunii Europene, și că va continua să contribuie constructiv la soluționarea provocărilor comune. Statul de drept și progresele în combaterea corupției, în conformitate cu înaltele așteptări ale societății românești și cu valorile UE, sunt esențiale pentru a se asigura că toți cetățenii români pot beneficia pe deplin de toate oportunitățile oferite de calitatea de membru al Uniunii", i-a scris președintele Consiliului European noului premier român.

În finalul scrisorii, Donald Tusk îl asigură pe Mihai Tudose că așteaptă cu interes să lucreze îndeaproape și dorește succes șefului executivului de la București și noului cabinet.



Și președintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj Guvernului Tudose, la finalul ceremoniei de învestire.

„Noi, românii, și dvs., avem mare nevoie de un succes guvernamental. Au trecut abia șase luni de când ne-am întâlnit aici, pentru a învesti un guvern PSD-ALDE, după ce au fost câștigate alegerile. O formulă scurtă, foarte scurtă, care ar caracteriza activitate dvs  „Ați băgat țara în criză, fiindcă nu ați știut să guvernați.” Că a fost vina fostului prim-ministru, care nu s-a pus singur acolo, dar care nu a știut să plece singur. Nu este o analiză pe care trebuie să o fac eu sau românii, ci una care trebuie făcută în coaliție. Dar faptele rămân, iar moțiunea de cenzură este o noutate în spațiul democratic european. Fostul Guvern nu va rămâne în istorie pentru scurtimea mandatului, ci pentru nefericita OUG 13, iar coaliția PSD-ALDE prin faptul că și-a demis prin moțiune de cenzură propriul Guvern. După ce unii s-au strădiut destul de mult să termine repede această criză, găsim un nou Guvern și, surprinzător, un nou program de guvernare, cu noi taxe, noi impozite. Deja se anunță contramăsuri. Programul de guvernare a fost schimbat în puncte sensibile. Nu veți mai putea merge în fața românilor cu argumentul că acest program de guvernare a fost votat. În numele românilor, vă rog să terminați cu această țopăilă fiscal-bugetară. Fiți solidari cu românii!”, a spus președintele Klaus Iohannis.

El a continuat cerându-le noilor miniștri să dovedească partenerilor NATO că România își poate ține angajamentele privind 2% pentru Apărare.

„Fie ca această a doua încercare de guvernare să aibă mai mult succes decât prima. Eu mi-o doresc, românii și-o doresc și sper că și dvs. v-o doriți”.

Cele mai citite

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă