Traian Băsescu vorbește din nou despre unirea Republicii Moldova cu România

de Mihai Diac , 29 octombrie 2017 - stire actualizata la ora 21:38, 29 octombrie 2017
Traian Băsescu

Traian Băsescu susține, din nou, că românii nu pot trăi despărţiţi de Prut, după voinţa lui Stalin şi Hitler, "care, prin pactul Ribbentrop-Molotov, au sfâşiat ţara", informează, duminică, Mediafax.

Acest mesaj, postat de Băsescu pe contul său de Facebook, a fost  transmis și la Chişinău, la şedinţa Partidului Unităţii Naţionale, al cărui preşedinte de onoare este Traian Băsescu.

Azi, am fost la Chişinău pentru a participa la constitutirea organizaţiei de tineret a Partidului Unităţii Naţionale (PUN), al cărui preşedinte de onoare sunt. Este în politica noului partid unionist atragerea masivă a tinerilor din Republica Moldova, cu sprijinul cărora se poate realiza unirea Republicii Moldova cu România", scrie fostul preşedinte Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook.

Băsescu declară că unul dintre mesajele de la Chişinău a fost la unitate.

"Unul din mesajele mele a fost că românii nu pot trăi despărţiţi de Prut la nesfârşit, după voinţa lui Stalin şi Hitler, care, prin pactul Ribbentrop-Molotov, au sfâşiat ţara", precizează Băsescu.

Partidul Unităţii Naţionale (PUN) a fost constituit în februarie 2016 sub denumirea de Partidul “Dreapta” (PD). PUN este un partid politic care promovează idealul unităţii naţionale româneşti prin reunificarea Republicii Moldova cu România.

La congresul din iunie 2017, fostul şef de stat al României Traian Băsescu a fost ales cu unanimitate de voturi preşedinte de onoare a formaţiunii.

Comentarii

  • Voda Negru

    30 octombrie 2017 15:33

    Chiorule?Unire pe care ai ratat-o voit pe vremea cand erai demis si taceai ca rama sa amintesti.

    raspunde comentariului
  • Fara bunavointa si ajutorul Rusiei nu se va face nimic !

    30 octombrie 2017 12:01

    Trebuiescvbagati in ecuatie si cetatenii rusi din R Moldova ,s se faca referiri clare si convigatoare la respectarea dreptrilor civile si egalitatiicu restul cetatenilor romani ! Liderii romani trebuiesc sa-si schmbe retorica sfidatoare precum ,,M Neagra nu-i lac rusesc....'',etc Apropierea de Rusia ,relatiile politice,economice ,culturale ,pot conferi avantaje mari si securitate ! Putem fi membri NATO ,UE ,dar si buni prieteni cu Rusia !

    raspunde comentariului
  • abc

    29 octombrie 2017 23:26

    da pe rusii din RM i-a întrebat cineva în care țară vor să trăiască? sau îi luăm cu japca și îi convertim? taica Băsescu își cam joacă ouăle la faza asta, probabil oricum nu îi mai trebuie

    raspunde comentariului
  • Cineva

    29 octombrie 2017 22:49

    E bine că se mai găsește cineva care să facă eforturi pentru această cauză.Republica Moldova este România,sau mai exact o bucata din România care a fost luată dar trebuie pusă la loc la fel ca și Bucovina de Nord,Ținutul Herța,Buceagul și Cadrilaterul.

    Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

    Dezvoltat de Bluebay Design