21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăTechPNL a depus la Senat moțiunea împotriva lui Gabriel Oprea

PNL a depus la Senat moțiunea împotriva lui Gabriel Oprea

Liberalii au depus, marți dimineața, la Senat, moțiunea simplă împotriva ministrului de Interne Gabriel Oprea. În contextul scandalului provocat de moartea polițistului Bogdan Gigină, PNL îi cere vicepremierului să demisioneze din toate funcțiile deținute, transmite Agerpres

Documentul, intitulat “Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganță, abuz și dispreț în desfășurarea funcției publice”, este semnat de 49 de senatori liberali și neafiliați.

Citește și: Iohannis: I-am cerut domnului Gabriel Oprea să-și dea demisia

“În numele grupului PNL și a câtorva senatori neafiliați, doresc să vă înmânez în mod oficial moțiunea simplă cu denumirea ‘Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganță, abuz și dispreț în desfășurarea funcției publice’. (…) Adaug faptul că acest gest politic al grupului parlamentar al PNL este făcut astăzi ca urmare a atenției deosebite pe care opinia publică o are față de abuzuri grosolane, în formă continuată, pe care acest înalt demnitar al statului român le face în ultima vreme și, ați văzut, culminând cu decesul unui polițist aflat în coloana sa oficială, în opinia noastră, într-un mod ilegal”, a anunțat viceliderul grupului senatorial al PNL, Octavian Motoc, în debutul ședinței plenului Senatului.

Potrivit președintelui de ședință, vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, data la care va fi dezbătută și supusă votului senatorilor va fi stabilită de către președintele Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.

CItește și: Sindicatul polițiștilor îi cere demisia lui Gabriel Oprea

Luni, copreședinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga au anunțat că vor depune o moțiune simplă la adresa ministrului de Interne Gabriel Oprea și cer audieri în acest caz în Comisia de Apărare a Senatului.

Citește și: ​PNL depune moțiune împotriva lui Gabriel Oprea. Ce au declarat Blaga și Gorghiu

Mai mulţi lideri politici, precum şi organizaţii neguvernamentale au cerut demisia lui Gabriel Oprea din funcţiile de vicepremier şi de ministru de Interne, dar şi lămurirea circumstanţelor accidentului a cărui victimă a fost Bogdan Gigină. Ultimul care a anunțat că i-a cerut demisia vicepremierului a fost președintele Klaus Iohannis. Luni seara, Oprea a declarat, însă, că nu va demisiona deoarece nu este vinovat și nu vrea să cedeze presiunilor politice. 

 

Cele mai citite

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă