17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSportVoinescu: Mulţi, inclusiv din presă, vor să scape de domnul Boc, asta...

Voinescu: Mulţi, inclusiv din presă, vor să scape de domnul Boc, asta nu se va întâmpla

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a respins speculaţiile legate de o eventuală candidatură a primului-ministru Emil Boc la postul vacant de deputat de Cluj, declarându-se amuzat de materialele din presă pe acest subiect, potrivit NewsIn.

“Notez cu amuzament această informaţie, după ce acum o lună era dat că merge la Curtea Constituţională, după care a mai fost la nu ştiu ce comisie, nu ştiu ce consiliu şi iarăşi informaţia era că domnul Boc va pleca acolo”, a răspuns Sever Voinescu invitaţiei să comenteze posibilitatea ca Boc să candideze pentru postul de deputat de Cluj, vacantat prin decesul unui deputat UDMR. Această variantă a fost vehiculată în mass-media, susţinându-se că Boc ar urma să părăsească Palatul Victoria în favoarea unui tehnocrat, urmând să intre în alegeri pentru colegiul din Cluj.

Mai mult, Voinescu a lăsat de înţeles că aceste speculaţii sunt lansate în mod deliberat. “Înţeleg că sunt foarte mulţi, inclusiv în presă, care vor să scape de domnul Boc de la Palatul Victoria, însă lucrul acesta nu se va întâmpla”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PDL.

Cele mai citite

Detergenții naturali în comparație cu cei clasici, pot fi la fel de eficienți?

Este interesant de observat cum a crescut în ultimul timp interesul pentru produsele organice de...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...

Răzvan Lucescu, despre posibilitatea ca acesta să schimbe echipa: “Nu sunt disperat”

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei grecești de fotbal PAOK Salonic, a declarat recent pentru postul italian Radio Sportiva că nu este disperat să plece în...
Ultima oră
Pe aceeași temă