23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportViitorul nu a stat la discuţii cu Dinamo în prima etapă din...

Viitorul nu a stat la discuţii cu Dinamo în prima etapă din Liga 1

FC Viitorul s-a impus prin golurile marcate de Gabriel Iancu (9, 69), George Ganea (48), Andreaş Calcan (66) şi Eric De Oliveira (70), ultimii doi la scurt timp de la introducerea lor pe gazon.

În min. 67, după al treilea gol al Viitorului, mai mulţi fani dinamovişti au pătruns pe teren, iar jocul a fost întrerupt. Suporterii dinamovişti au protestat vehement faţă de jocul slab al echipei favorite, au cerut demisia antrenorului Eugen Neagoe, aflat la debut şi au rupt un gard de protecţie.

Managerul general al FC Dinamo, Florin Prunea, a mers la suporteri şi a încercat să-i calmeze.

A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a tempera spiritele, iar după multe minute de negocieri, galeria echipei Dinamo a fost evacuată din stadion.

La scurt timp după reluarea jocului, Dinamo a încasat alte două goluri, iar în min. 75 un alt fan dinamovist a pătruns pe gazon, însă acesta a fost imobilizat rapid şi jocul a putut continua.

FC Viitorul este primul lider al sezonului 2019-2020 al Ligii I.

Au evoluat următoarele echipe:

FC Viitorul: Tordai – Mladen, Ţîru, P. Iacob (Ghiţă ’58), De Nooijer – Achim, Artean, Houri – G. Iancu, G. Ganea (Calcan ’65), Măţan (Eric ’68). Antrenor Gheorghe Hagi;

Dinamo: Straton – Moura, Klimavicius, Bejan, R. Grigore (Sin ’46) – Mrzljak (Perovici ’61), Răuţă – Sorescu (D. Popa ’51), Kevin Bru, R. Moldoveanu – Montini. Antrenor Eugen Neagoe.

 

Cele mai citite

Reuniunea partidelor de extremă dreapta de la Madrid: 9 iunie o zi de eliberare și de speranță

Javier Milei, Giorgia Meloni și Marine Le Pen au participat duminica trecută la reuniunea liderilor de extremă dreapta din europa care a avut loc...

Zero dezbateri despre viitorul UE

În România, parcă nici nu s-ar organiza alegeri europarlamentare. Nicio temă majoră despre viitorul Uniunii Europene nu este urcată pe portativul de campanie electorală....

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă