12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportVIDEO. Premierul Grindeanu: Trei ani de acum încolo ar trebui să lăsăm...

VIDEO. Premierul Grindeanu: Trei ani de acum încolo ar trebui să lăsăm politica deoparte și să ne ocupăm de administrație

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că politica trebuie lăsată deoparte timp de trei ani, precizând că în această perioadă atenția trebuie îndreptată spre administrație, potrivit Agerpres.

"Timp de trei ani de zile de acum încolo, trebuie să lăsăm politica deoparte, să ne ocupăm de administrație. (…) Trebuie să ne ocupăm de lucrurile pentru care ne-au ales oamenii, indiferent că suntem la UDMR, PSD, PNL ș.a.m.d. Și în 2020, dacă am făcut lucruri pentru comunitățile pe care le conducem, sigur vom avea succes și în alegeri", a declarat Grindeanu, la Adunarea Generală a Asociației Orașelor din România.

Șeful Executivului a dat exemplu ediția a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2), care a fost criticată în Parlament.

"Atât este de prost acest program PNDL 2 că de la 5.000 de proiecte cât ne-am gândit (că vor fi depuse — n.r.) au ajuns la peste 12.000, asta fiindcă lumea n-are 'încredere' în PNDL. (…) Și, de la o sumă enormă de 30 de miliarde, e mai mult decât dublu acum ceea ce s-a depus la Ministerul Dezvoltării. (…) E un program național extrem de important pentru noi și care va încerca să (…) reducă aceste decalaje între sat și oraș", a spus Grindeanu.

Premierul s-a referit și la "birocrația incredibilă" privind proiectele finanțate din fonduri europene.

"Ne facem singuri viața amară. (…) Sunt lucruri care nu sunt cerute de Comisia Europeană, sunt lucruri cerute de noi, în țară, de diverse instituții. Am avut o discuție (…) cu doamna vicepremier (Sevil Shhaideh — n.r.), cu doamna comisar european Corina Crețu. (…) Nimeni nu cere la Comisia Europeană această birocrație incredibilă pe care o avem", a punctat Grindeanu.

 

Cele mai citite

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă