13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportVictor Ponta a anunţat ÎMPĂCAREA cu Crin Antonescu

Victor Ponta a anunţat ÎMPĂCAREA cu Crin Antonescu

Liderul PSD, Victor Ponta a anunţat că a discutat, în cursul zilei de marţi, cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi că s-a “împăcat” cu acesta, iar pe viitor orice dispută va fi păstrată în şedintele interne.

“Ne-am împăcat. Am vorbit cu dânsul – a trebuit să plece în Elveţia, avea o vizită programată – am vorbit, air azi în Parlament s-a văzut foarte clar că majoritatea USL funcţionează foarte bine, ca şi până acum. În ceea ce mă priveşte – şi sunt convins că şi Crin va face la fel – orice dispută sau neînţelegere o păstrăm în cadru privat“, a spus Ponta.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta afirmă că liderul PNL, Crin Antonescu, i-a transmis la telefon că doreşte ca USL să funcţioneze în continuare unit, iar acesta rămâne candidatul Uniunii la alegerile prezidenţiale, chiar dacă subiectul nu a fost discutat în detaliu în convorbirea telefonică.

“Nu am vorbit în mod detaliat, era şi foarte greu la telefon, însă mi-a spus că în mod sigur, ca şi mine, îşi doreşte să avem în continuare un USL unit. Antonescu este candidatul USL prin deciziile luate şi cred că declaraţiile publice din ultima perioadă, şi ale sale, şi ale mele, au stârnit o stare de nelinişte de care nu avea nevoie nimeni. Lucrurle reintră în normal din punctul meu de vedere “, a spus Ponta la România TV.

Citeşte şi Victor Ponta prezintă în Parlament scrisoarea FMI. Vezi care vor fi noile taxe pentru români

Ponta a explicat jurnaliştilor că disputa cu liderul PNL s-a rezolvat în acelaşi mod în care au fost “reglate toate divergenţele de până acum”.

Ponta a precizat că se va şi întâlni cu Antonescu după ce liderul PNL va reveni din Elveţia, iar el îşi va încheia vizita guvernamentală în Turcia, programată pentru joi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă