12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportTraian Băsescu: În 2011 trebuie să continuăm modernizarea statului

Traian Băsescu: În 2011 trebuie să continuăm modernizarea statului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că România a reuşit să treacă de cel mai greu an, iar în 2011 îşi va relua creşterea economică, chiar dacă “firav”, subliniind că pentru aceasta este nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului, altfel criza putându-se repeta oricând, informează Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu s-a referit la modernizarea sistemului de sănătate, a celui fiscal şi a celui educaţional, arătând că fără reformă în educaţie tinerii nu vor avea nicio şansă să îşi găsească locuri de muncă în România sau în ţările Uniunii Europene.

Preşedintele a mai spus că şi-ar dori ca România să treacă de criză cu un altfel de sistem de stat.

“Trebuie să fie anul în care schimbările în funcţionarea statului să fie ireversibile”, a mai spus preşedintele, exprimându-şi speranţa că Guvernul va reuşi să continue reformele începute.

Băsescu a mai afirmat că în România sunt încă mulţi funcţionari, arătând că de la 1.270.000 de bugetari, câţi există în prezent, statul trebuie să ajungă, în doi-trei ani, la 900.000 de funcţionari, “pentru a nu mai fi o povară pe cheltuielile publice”.

În acest context, preşedintele a menţionat că nu statul creează locuri de muncă, ci sectorul privat.

“Sectorul privat este cel care creează locuri de muncă şi garantează evoluţia”, a adăugat şeful statului.

 

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă