19.1 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportSenatorul PDL Gabriel Mutu s-a înscris în PSD

Senatorul PDL Gabriel Mutu s-a înscris în PSD

Senatorul PDL Gabriel Mutu s-a înscris în PSD, a anunţul fiind făcut, joi, la reuniunea Consiliului Municipal Bucureşti al social-democraţilor, de liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, care a precizat că parlamentarul va vota moţiunea de cenzură, potrivit Mediafax.

Vanghelie l-a prezentat pe Mutu celor prezenţi la Consiliul Municipal Bucureşti al PSD.

Liderul PSD Bucureşti a spus că Mutu “a fost senator al PDL şi a făcut un pas şi vrea să se alăture PSD”.

“Acesta este şi un mesaj că vrem să atragem toţi oamenii care vor să cadă acest Guvernv şi că respectăm toţi românii care au curajul să ia anumite decizii”, a spus Vanghelie.

La rândul său, Mutu a spus că nu se mai regăseşte în politica practicată de PDL la nivel social.

“Politica pe care PDL o implementează nu mă mai reprezintă. Doresc să fiu alături de PSD (…) Când am candidat am promis celor care m-au ales că vor avea o viaţă mai bună. Astăzi consider că ceea ce se întamplă nu mă mai reprezintă”, a spus Mutu.

Cu puţin timp înainte de anunţul făcut la reuniunea PSD, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a susţinut o declaraţie de presă în care a afirmat că PSD se ocupă cu lansarea de zvonuri privind parlamentari demcorat-liberali care ar părăsi formaţiunea pentru a se înscrie în PSD.

“Zvonuri sunt multe , PSD lipsind din Cameră se ocupă mde zvonuri. Eu cred că parlamentarii PDL nu au niciun motiv să părăsească această formaţiune politică şi să se alăture la două partide lipsite de interes parlamentar în acest moment”, a spus Oltean.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă