21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportIlie Sârbu ironizează încercarea PNL de a schimba majoritatea din Senat

Ilie Sârbu ironizează încercarea PNL de a schimba majoritatea din Senat

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat, miercuri, după votul pentru CCR, că actuala majoritate din Senat va funcționa și că ar fi o glumă ca PNL să mai încerce schimbarea majorităţii, infomează Mediafax.

”Eu am spus cu o zi înainte că dispunem (de majoritate – n.r.) și am mai spus un lucru, că o construcție cu Geoană și cu Vanghelie e puternică și de asta ”îmi era frică”. Astăzi s-a văzut rezultatul votului și sigur că, de acum în continuare, majoritatea noastră va funcționa”, a susținut acesta.

Citeşte şi: Candidata PSD, Maya Teodoroiu, noul judecător CCR

Chestionat dacă această majoritate va funcționa și săptămâna viitoare, când vor încerca liberalii să o schimbe, pentru revocarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, social-democratul a spus:

”Sincer vorbind, ar fi o glumă, să nu zic o prostie, din partea lor, să mai încerce. Păi cu cine? Dacă ei astăzi nu au avut 14 voturi, la ședința care va urma de unde pot să mai adune?”.

Potrivit acestuia, dacă liberalii vor merge pe aceeași variantă pe care au mers la votul pentru judecătorul CCR, ”bazându-se pe cei 10-12 pe care i-au adunat ei”, rezultatul va fi același.

”Pot să facă un joc de imagine, dar nu le ajută, pentru că dacă faci un joc de imagine îl faci să câștigi, să arăți că ai forță, dar să arăți că pierzi, n-am înțeles de ce să îl faci”, a continuat senatorul PSD.

Citeşte şi: Chestorul Senatului îl acuză pe Ilie Sârbu că a controlat votul pentru noul judecător CCR

Chestionat dacă s-a așteptat la trădări din partea senatorilor UNPR, el a negat. ”UNPR e exclus vizavi de trădare. Știți că acolo funcționează sistemul loialității. Ei sunt loiali, exact cum același lucru vreau să spun și despre UDMR. Când sunt cu tine la guvernare, când sunt în coaliție, nu e o problemă”, a precizat Ilie Sârbu.

El a invocat și lipsa de eficiență a unui ”binom” cu grupul lui Mircea Geonă.

Întrebat despre faptul că la Senat este, totuși, ”o majoritate fragilă”, el a spus: ”Asta o știm, dar sunt momente când ne mobilizăm. N-o să vedeți, de fiecare dată, la legile organice, aceeași mobilizare. Sunt colegi de-ai noștri care sunt miniștri, care merg în delegații, sunt colegi de-ai noștri care pleacă în delegații, dar atunci când se dă semnalul și e nevoie să ne mobilizăm, am arătat că putem să facem lucrul acesta”.

Sârbu a adăugat că, la votul privind numirea unui nou la CCR, au fost doi senatori absenți de la PSD. ”Am avut și noi doi absenți, aflați în spital, Cadăr care a avut un accident și este sub aparate la reanimare, Mazăre care e bolnav. Noi nu am avut defectori”, a conchis social-democratul.

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă