20 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportScandal la vârful PSD Dâmboviţa

Scandal la vârful PSD Dâmboviţa

Senatorul Adrian Ţuţuianu a anunţat zilele trecute că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Dâmboviţa. Decizia a fost luată în urma unui scandal care a avut loc marţi în şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PSD Dâmboviţa. Totul a pornit de la un schimb de replici pe marginea situaţiei actuale a politicii la nivel local. Pe fondul unor tensiuni latente, între preşedintele PSD Dâmboviţa Ion Stan şi senatorul Adrian Ţuţuianu, discuţiile au degenerat şi s-a ajuns la acuze grave. Fondul problemei ar fi, după spusele unor surse din partid, intenţia senatorului Adrian Ţuţuianu de a-l îndepărta pe Ion Stan de la şefia filialei şi de a-i ocupa locul.

La rândul său, preşedintele Ion Stan i-a reproşat lui Adrian Ţuţuianu apropierea de jurnalistul şi consilierul local municipal PSD, Teodor Vasiliu, personaj care, de-a lungul timpului, ar fi adus prejudicii uriaşe de imagine formaţiunii. Atacurile senatorului Ţuţuianu i-au vizat, însă, şi pe alţi grei ai partidului cum ar fi deputaţii Gheorghe Ana şi Ion Dumitru, dar şi pe preşedintele PSD Târgovişte, Victor Sanda.

Detaliile acestui scandal au ajuns, în scurt timp, şi la urechile preşedintelui PSD, Victor Ponta, relatate chiar de senatorul Adrian Ţuţuianu, cu prilejul întrunirii Comitetului Executiv Naţional, de miercuri, 8 februarie. Relatările au fost însoţite şi de rugămintea expresă de a-i exclude din partid pe colegii săi, Gheorghe Ana şi Victor Sanda. În schimb, Ponta i-a reproşat proaspătului demisionar că adoptă o atitudine nepotrivită, mai ales că l-a sprijinit să ocupe funcţia de preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, dar şi o funcţie de conducere în Senatul României. În privinţa demisiei, Victor Ponta i-a dat senatorului Adrian Ţuţuianu un termen de gândire, de 10 zile.

Scandalul din filiala judeţeană a PSD vine în contextul în care social – democraţii, liberalii şi conservatorii nu se înţeleg în privinţa candidaturii pentru primăria municipiului Târgovişte şi a candidaturilor pentru primăriile importante din judeţ.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă