23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportSalvarea deputatului Cosma, exerciţiu pentru majoritatea USD

Salvarea deputatului Cosma, exerciţiu pentru majoritatea USD

Votul a fost  secret cu bile, grupurile PNL, PPDD şi PDL anunţându-şi opţiunile, în favoarea arestării,  în timp ce PSD, UNPR şi PC, partide care compun USD,  nu au anunţat cum votează. De asemenea, UDMR nu a anunţat cum va vota. Cele trei partide din USD şi minorităţile au, împreună, 206 de deputaţi, iar UDMR are 18. Pentru a se atinge cele 222 de voturi, rezultă că majorităţii pe care o are deja USD I s-au alăturat şi parlamentari din alte formaţiuni.

 

Vlad Cosma este cercetat pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care este implicat şi tatăl său, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova. “Dragi colegi, când vă duceţi diseară acasă, să vorbiţi în şoaptă cu copiii voştri, pentru că aveţi cu siguranţă mandat de interceptare, cum am avut şi eu din 2012”, a spus Vlad Cosma, în timpul dezbaterilor. El a afirmat că persoanele care l-au denunţat sunt anchetate in alte dosar şi au fost sfătuite de procurori să-l acuze iar “drept răsplată vor primi reduceri de pedeapsă”. El a menţionat că motivaţia pentru arestarea sa preventivă este că “datorită funcţiei de deputat reprezint un mare pericol social”. “Asadar, dragi colegi, reprezentăm cu toţii un mare pericol social. Vor fi mai mulţi din această sală în situaţia mea şi vânatoarea de politicieni va continua”, a mai spus acesta, în încercarea de a obţine sprijinul colegilor.

 

Apărat de juriştii USD

 

Majoritatea USD a reuşit să desfăşoare întreaga procedură într-o singură zi: audierea lui Vlad Cosma în comisia juridică, votul consultativ al comisiei juridice şi votul decisiv al plenului.

Anterior votului din plen, comisia juridică a respins cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Vlad Cosma. Raportul negativ al comisiei a fost adoptat cu şapte voturi “pentru”, 14 voturi “împotrivă”, două abţineri şi trei voturi nule. Cei şase deputaţi PNL au votat în favoarea arestării, exprindu-se prin vot deschis. Restul parlamentarilor au votat secret, iar componenţa comisiei demonstrează că sprijinul pentru Cosma a venit din zona USD (PSD-UNPR-PC). PSD şi UNPR au 11 deputaţi, PC are doi în timp ce PPDD are trei, PDL doi, iar UDMR şi Minorităţile câte unul.

Vicepreşedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica (PSD), a spus că deputaţii nu au analizat temeinicia probelor, deoarece nu sunt instanţă de judecată, dar unii colegi au fost nemulţumiţi de materialul probator trimis de ICCJ. El a arătat că au fost multe discuţii în legătură cu faptul că Vlad Cosma nu a fost niciodată citat la DNA, dar a fost adus cu mandat şi oprit în trafic, arătând că acest lucru este la limita legii.

Liderul PNL, Crin Antonescu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de votul din comisia juridică. “Din păcate a existat o altă majoritate, PNL a votat pentru”, a comentat Antonescu.

 

Amnistia  nu a fost respinsă

 

Tot ieri, deputaţii USD din comisia juridică au refuzat propunerea PNL a pune pe ordinea de zi legea privind amnistierea, pentru a da un vot negativ.

“La începutul şedinţei, grupul PNL a solicitat punerea proiectului pe ordinea de zi, s-a votat şi, pe urmă, colegii noştri din PSD au spus că nu au înţeles exact ce propunere a fost făcută, că nu au mandat, motiv pentru care s-a repus la vot şi s-a amânat proiectul”, a precizat Alina Gorghiu.

Ea a relatat că deputaţii PSD au spus că într-o săptămână vor obţine un mandat din partea conducerii partidului pentru a-şi formula un punct de vedere. 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Alina Gorghiu salută că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul privind accidentul din localitatea 2 Mai, va fi transferată

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a salutat faptul că magistratul Ioana Ancuţa Popoviciu, care avea în soluţionare la Judecătoria Mangalia dosarul privind accidentul din localitatea...

Ciucă, mesaj clar: “România nu poate fi intimidată de nimeni”

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au fost prezenți la târgul internațional Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, acolo unde au examniat mai...

Rishi Sunak anunță alegeri generale pe 4 iulie

Rishi Sunak a convocat alegeri anticipate surpriză pentru data de 4 iulie, într-o competiție în care Keir Starmer va încerca să preia puterea pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă