21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportReding: România şi Ungaria, exemple pentru „ameninţări sistemice” la statul de drept

Reding: România şi Ungaria, exemple pentru „ameninţări sistemice” la statul de drept

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a declarat că România şi Ungaria sunt state în care au existat ameninţări la adresa statului de drept, informează Mediafax.

“Am avut în ultimii ani unele probleme de rezolvat şi a trebuit să o facem ad-hoc. A trebuit să avem imaginaţie, pentru că tratatele nu prevăd măsuri (pentru încălcarea statului de drept – n.r.), cu excepţia articolului 7, care este opţiunea nucleară”, a explicat Reding necesitatea unui nou cadru pentru protejarea statului de drept.

Rugată să dea exemple privind „ameninţarea sistemică” la adresa statului de drept, Viviane Reding a vorbit despre România şi Ungaria.

“Încercarea de a desfiinţa o Curte Constituţională, pentru că acea Curte Constituţională a criticat destul de des legile Guvernului. Ăsta fost cazul României. Sau ameninţarea independenţei justiţiei, a judecătorilor, cum a fost cazul în Ungaria”, a răspuns Reding, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, şi comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström.

Cele mai citite

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

Oamenii legii au descoperit aproximativ 6.000 de litri de motorină în urma unor percheziții domiciliare

La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor...

Universitatea Craiova – „U” Cluj, în finala barajului pentru Conference League. „Șepcile Roșii” au învins Oțelul

Ultima echipă care va reprezenta România în cupele europene se va decide dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, după ce formația antrenată de Ioan...
Ultima oră
Pe aceeași temă