15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportPSD propune o impozitare diferenţiată a pensiilor mari

PSD propune o impozitare diferenţiată a pensiilor mari

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că, în situaţia în care nu sunt suficienţi bani la bugetul asigurărilor sociale, PSD propune să se facă o impozitare diferenţiată, pe perioada crizei, pentru pensiile mari.

“În măsura în care, într-o perioadă de criză, bugetul asigurărilor sociale nu-şi permite să suporte cuantumul unor pensii mai mari – pentru că nu toţi militarii, aviatorii, magistraţii sau poliţiştii au pensii mari – soluţia corectă constituţional, moral, faţă de aceşti oameni este o perioadă de impozitare diferenţiată. Cât timp ţine criza, printr-o impozitare diferenţiată, ies mai puţini bani pentru acele pensii, dar asta înseamnă să le respectăm demnitatea acestor oameni, cuvântul dat ca şi societate”, a declarat Ponta, citat de Mediafax.

Liderul PSD a explicat că majoritatea legilor prin care s-au mărit pensiile acestor categorii sociale au fost votate de Parlamentul din care făcea parte şi Emil Boc, iar toate celelalte au fost votate din Parlamentul din care a făcut parte PD. “Nu s-au opus niciodată niciunul dintre ei (parlamentarii PD – n.r). Ştiu foarte bine, în ce priveşte aviatorii, că iniţiativa a aparţinut unui parlamentar PSD, unul de la PD, unul de la PNL şi unul de la UDMR”, a declarat Ponta.

El a menţionat că legea privind pensionarea magistraţilor a fost adoptată în 2005. “Ministru era doamna Macovei. Vedeţi cum ne întoarcem în timp? Eu cred că a făcut foarte bine doamna Macovei, singurul lucru bun făcut de ea în întreaga sa activitate. Legea pamperşilor a fost făcută de trei-patru deputate PDL, inclusiv Sulfina Barbu, care a fost de acord că a făcut o prostie”, a spus Ponta.

El l-a numit “nesimţit” pe Emil Boc fiindcă, “încălcând drepturile constituţionale ale militarilor, poliţiştilor, magistraţilor, ale aviatorilor şi ale diplomaţilor încearcă prin acel proiect de lege să reducă aceste pensii printr-o metodă neconstituţională”.

“Cred că e datoria statului român faţă de aceste categorii constituţionale să-şi menţină cuvântul dat anterior. Noi, statul român, le-am cerut la 40, 50 de ani să iasă la pensie, pentru a ne putea integra în NATO, noi le-am cerut magistraţilor, în special judecătorilor şi procurorilor, să renunţe la orice fel de altă sursă de activitate, urmând să primească un salariu şi o pensie bună. Noi le cerem diplomaţilor să ne reprezinte cu cinste în străinătate şi poliţiştilor să-şi pună viaţa în pericol în fiecare zi, fiindcă noi, ca stat, vom fi recunoscători. Faptul că domnul Boc încearcă să le încalce un drept constituţional e un lucru reprobabil şi ne opunem. Îmi asum şi mă mândresc cu acest lucru”, a declarat Ponta.

Ponta a adăugat că PSD este hotărât să respecte Constituţia, fiindcă să tai unui om un drept câştigat este neconstituţional. “PSD e decis să ferească România şi Guvernul de viitoare procese pe care le vom pierde şi vor trebui plătite de viitoarele guverne, nu de către domnul Boc. Dacă nu sunt suficienţi bani, şi înţelegem lucrurul acesta, prin impozitare diferenţiată, o perioadă, cât ţine criza, pentru pensiile mari putem să introducem o taxare diferenţiată. Rezultatul e acelaşi, dar e total diferit din punctul de vedere al respectului pentru aceşti oameni”, a spus Ponta.

 

Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă