13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportPreședintele Iohannis susține că România nu vrea să cucerească Republica Moldova: Vrem...

Președintele Iohannis susține că România nu vrea să cucerească Republica Moldova: Vrem să o ajutăm pe calea pro-europeană

România nu dorește „să cucerească sau să ocupe” Republica Moldova, ci să sprijine, în continuare, dezvoltarea țării, din punct de vedere instituțional, cât și să o ajute pe calea pro-europeană, a declarat, joi, președintele Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

„România şi Republica Moldova au o relaţie specială şi privilegiată, care se bazează pe istorie şi limbă comună. Această relaţie este una specială, pe care dorim să o păstrăm şi să o protejăm. România are dreptul şi insistă să păstreze o relaţie specială cu Moldova. Această relaţie specială trebuie să aibă şi un fundament solid, unul instituţional. România trebuie şi vrea să sprijine Moldova, asta înseamnă că trebuie să sprijinim instituţiile din Moldova să devină mai performante, mai puternice şi mai transparente. Asta înseamnă că România trebuie să se implice în economia Moldovei, dar nu în sensul să încercăm să dirijăm ceva acolo. Vorbim despre investiţii, realizând conexiuni energetice cu Moldova, în sensul de a le uşura dependenţa  faţă de unicul furnizor pe  care îl au”, a declarant preşedintele Klaus Iohannis, joi, la Cluj-Napoca, la o dezbatere organizată la Universitatea Babeş-Bolyai.

Şeful statului a subliniat că sprijinul trebuie să fie acordat instituţiilor, nu unor persoane, aşa cum s-a întâmplat în trecut, subliniind faptul că ajutorul trebuie să vină şi din punct de vedere economic, prin încurajarea de investiţii româneşti în Republica Moldova.


CITEȘTE ȘI: Președintele Iohannis: Vom continua să sprijinim instituțiile din Republica Moldova. Nu avem momentan niciun motiv pentru care să credem că lucrurile se vor schimba fundamental acolo


 

Noi dorim să sprijinim instituţii moldoveneşti, nu anumite persoane din Moldova, pentru că asta a fost una dintre probleme. De multe ori, din România s-au sprijinit anumite persoane din Moldova care au performat sau nu, în loc să se sprijine instituţiile. Vrem să colaborăm cu Moldova în interesul cetăţenilor ei prin întărirea instituţiilor şi prin mecanisme foarte corecte şi transparente a economiei Moldovei, aceasta este calea prin care putem să îi facem pe cetăţenii moldoveni să îşi dea seama că România nu este o ţară care vrea să cucerească Moldova sau să o ocupe. România vrea să întindă o mână Moldovei şi a o ajuta pe calea pro-europeană, care este cea mai bună pentru Moldova”, a mai spus șeful statului.

Johannis a participat, joi, la Cluj-Napoca, la dezbaterea cu tema „Uniunea Europeană între dezintegrare şi reformare. Contribuţia României la consolidarea construcţiei europene”, organizată de Grupul de Reflecţie şi Analiză Interanţională Citadel şi Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă