30.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSportPredoiu: Guvernul va trebui să sprijine şi financiar, nu doar politic, reforma...

Predoiu: Guvernul va trebui să sprijine şi financiar, nu doar politic, reforma justiţiei

Guvernul actual, dar şi cel viitor, trebuie să sprijine şi financiar reforma în justiţie, nu doar politic, deşi efortul din partea Ministerului Finanţelor este dificil, a declarat, marţi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, potrivit Mediafax.

“Această performanţă (a actului de justiţiei după introducerea Codului Civil – n.r.) este condiţionată subiectiv prin modul prin care sistemul va şti să ridice nivelul de pregătire profesională a magistraţilor, dar şi obiectiv prin eforturile prin care guvernul va reuşi să sprijine financiar această reformă, aşa cum a sprijinit-o politic până în prezent. De aici înainte este nevoie de un efort simplu, dar dificil, de asumare de către Ministerul Finanţelor Publice a obiectivelor reformelor în justiţie”, a spus Predoiu, la un seminar privind impactul noului Cod Civil asupra sistemului financiar, organizat de Banca Naţională a României.

Ministrul Justiţiei a arătat că eforturile financiare necesare în perioada următoare nu reprezintă un secret şi această concluzie este la îndemâna oricui citeşte raportul Comisiei Europene pe Justiţie.

“Aceste eforturi sunt impuse nu atât de aplicarea noului Cod Civil, care nu aduce multe modificări de organizare instituţională, cât de următoarele trei Coduri pe care trebuie să le implementăm”, a spus Predoiu.

El a arătat că o responsabilitate multiplă în implementarea reuşită a noului Cod Civil o au atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi ministerele, care trebuie “să se uite foarte atent” atât în lege, cât şi în scrisorile transmise de Ministerul Justiţiei, pentru a vedea ce schimbări instituţionale sunt necesare.

El a dat ca exemplu Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

În opinia lui Predoiu, noul Cod va pune la îndemâna magistraţilor un instrument prin care se va creşte calitatea actului juridic, iar judecătorii vor putea să îşi demonstreze mai bine competenţele profesionale.

Ministrul Justiţiei a arătat că reforma trece într-o nouă perioadă, pe care a definit-o ca fiind mai mult tehnică, în care este vorba nu doar de reglementarea noului Cod Civil, ci şi a următoarelor Coduri programate pentru 2012.

În acest context, justiţia va avea nevoie de sume suplimentare pentru pregătirea profesională a magistraţilor, care cade în sarcina CSM, precum şi pentru refacerea şi extinderea infrastructurii curţilor de jdecată.

Predoiu a arătat că reforma presupune şi apariţia unor noi instituţii, cum ar fi Camera Preliminară.

Ministrul Justiţiei doreşte accelerarea licitaţiilor pentru refacerea sediilor şi finalizarea proiectelor începute, dar vorbeşte în acelaşi timp despre necesitatea eficientizării managementului curţilor.

Predoiu a precizat că nu a formulat nevoia de finanţare pentru că nu ar fi găsit susţinere, ci tocmai pentru că există o colaborare în acest sens cu Ministerul Finanţelor.

Cele mai citite

Cum ar putea Nicușor Dan să elimine și mafia din fotbal

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se laudă în campania electorală pentru un nou mandat de edil-șef că a oprit mafia...

Sfatul de campanie al lui Bode pentru candidații PNL din Giurgiu

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, i-a îndemnat pe candidaţii partidului la alegerile locale în Giurgiu să vorbească în campania electorală despre proiectele de...

Andrei Rublev, eliminat de la Roland Garros. Rusul și-a pierdut cumpătul

Eliminarea lui Andrei Rublev în turul al treilea de la Roland Garros a fost una dintre surprizele majore ale turneului de tenis. Rusul, clasat...
Ultima oră
Pe aceeași temă