28.3 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSportParlamentarii USL nu vor participa pe 7 martie la discursul preşedintelui Băsescu

Parlamentarii USL nu vor participa pe 7 martie la discursul preşedintelui Băsescu

Parlamentarii USL nu vor participa pe 7 martie la discursul pe care preşedintele Traian Băsescu îl va susţine în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, la finalul reuniunii Biroului Permanent Naţional al PSD, informează Agerpres.

El a precizat că această decizie face parte din protestul parlamentar aflat în derulare de parlamentarii Opoziţiei.

În ceea ce priveşte posibilitatea depunerii unor moţiuni simple sau participarea la o moţiune pe sănătate a liberalilor, Dan Şova a precizat că nu a fost luată nicio decizie în acest sens, discuţii pe marginea unor astfel de subiecte urmând a fi purtate în cadrul şedinţei USL de luni după-amiază.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a precizat, în conferinţa de presă, că va discuta totodată în şedinţa USL că protestul parlamentar trebuie să continue. “Trebuie să explicăm încă odată şi încă odată opiniei publice de ce am ajuns în această situaţie, că Parlamentul nu a funcţionat singur de doi ani de zile. Timp de doi ani de zile a existat o permanentă sfidare şi un permanent dispreţ nu numai pentru parlamentarii Opoziţiei, dar şi pentru majoritatea românilor”, a argumentat liderul PSD.

El a reamintit cele patru obiective parlamentare care stau la baza declanşării protestului parlamentar.

“Legile trebuie dezbătute în Parlament, nu prin asumări de răspundere. Parlamentul trebuie să aibă dreptul constituţional de a depune moţiuni de cenzură şi de a schimba un guvern atunci când e cazul, nu să aibă parlamentari ai puterii care stau în bănci. Parlamentul trebuie să asigure corectitudinea votului, nu fraudarea acestuia de către Roberta Anastase. Parlamentul trebuie să reprezinte viaţa oamenilor, nu grupuri de traseişti politici care pentru avantajele lor personale vin în Parlament şi trec dintr-o parte în alta pentru a-şi păstra aceste avantaje”, a susţinut liderul USL.

Cele mai citite

Italia afirmă că țările UE vor furniza până la 60% din împrumutul de 50 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Țările Uniunii Europene sunt pregătite să furnizeze până la 60% din împrumutul de 50 de miliarde de dolari pe care Grupul celor șapte democrații...

Aur pentru David Popovici la Europene în proba de 200 m liber

Înotătorul român David Popovici a obținut medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Europene de natație de la Belgrad, vineri...
Ultima oră
Pe aceeași temă