20 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportLider PNL Bistriţa: Când l-am auzit pe Ponta, am sunat colegi şi...

Lider PNL Bistriţa: Când l-am auzit pe Ponta, am sunat colegi şi am întrebat ce a păţit Victoraş

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PNL, deputatul Ioan Ţintean, spune că, auzind discursul susţinut de Victor Ponta în Parlament, s-a enervat şi şi-a sunat câţiva colegi să întrebe “ce a păţit Victoraş”, după care a înţeles că liderul PSD vrea să arate că “USL nu este mereu împotrivă”.

Deputatul Ioan Ţintean a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că s-a enervat iniţial când l-a auzit vorbind pe Victor Ponta, dar apoi, după ce a studiat discursul acestuia, şi-a dat seama că unitatea USL nu este în pericol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ioan Ţintean a fost întrebat dacă personal a fost deranjat de discursul lui Victor Ponta.

“Anumite secţiuni din discurs m-au lăsat cu nişte semne de întrebare, atunci când a spus că Guvernul va avea din partea opoziţiei susţinere pe cele 15 puncte. Acolo am stat pe moment şi m-am gândit ce vrea să spună. Apoi am ajuns la concluzia că e greşit în a spune opiniei publice că noi, USL, suntem numai împotrivă, că gândim împotriva poporului român. Nu m-am temut că se rupe USL fiindcă nu cred că Victor Ponta şi Crin Antonescu se vor despărţi într-o perioadă mai mică de o legislatură. În prima fază, m-am enervat şi am dat nişte telefoane şi am întrebat «ce-a păţit Victoraş»? Ideea de fond e că Victor Ponta a dorit să arate opiniei publice că nu suntem mereu împotrivă. Am vorbit cu unii colegi şi am înţeles acest lucru”, a declarat Ioan Ţintean.

IATĂ DISCURSUL LUI VICTOR PONTA CARE I-A ENERVAT PE LIBERALI

Potrivit acestuia, Victor Ponta îşi asuma “doza lui de relaxare şi de independenţă şi pe vremea lui Ion Iliescu”.

“A fost criticat şi ameninţat de multe ori de Ioan Iliescu şi de Năstase fiindcă a ieşit din marjele de exprimare politică. Personal, nu pot spune că Victor Ponta a depăşit limitele de înţelegere din interiorul USL. Crin Antonescu a spus foarte clar că au avut o discuţie şi s-au lămurit şi a fost făcută precizarea care mi-a plăcut şi mie, că stilistic există momente când nu se suprapun. Cert este că această construcţie (USL -n.r.) eu o văd serioasă. Nu ne gândim să stricăm această construcţie serioasă care trebuie să meargă mai departe. Nu se poate să ne destrămăm acum şi să ne luăm după caii putere din partidele noastre”, a declarat Ioan Ţintean.

Liderul PSD, Victor Ponta, a susţinut, joi, în plen, un discurs amplu, care a durat aproximativ 40 de minute şi din care au lipsit accentele vehemente. Mai mult, Ponta a lăsat să se înţeleagă că opoziţia ar putea colabora politic cu viitorul premier.

Imediat după discursul lui Ponta, conducerea PNL a convocat o şedinţă ad-hoc pentru a discuta atitudinea PSD şi a preşedintelui formaţiunii social-democrate.

Ulterior, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut un apel, în numele colegilor săi din conducerea partidului, la partenerii din USL, respectiv la PSD şi la PC, solicitându-le să nu uite nicio secundă cu cine se bat şi că lupta lor este împotriva regimului Traian Băsescu.

“Apelul meu în numele tuturor colegilor din conducerii PNL, către toţi membrii partidului nostru, către toţi simpatizanţii noştri, către partenerii noştri de alianţă, în care avem în continuare deplină încredere şi faţă de care ne comportăm cu maximă onestitate este acesta: de a nu uita nicio secundă cu cine ne batem, pentru cine ne batem şi cu ce mijloace ne batem”, a spus Antonescu.

El a precizat că lupta USL este împotriva regimului Traian Băsescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă