32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSportKlaus Iohannis, în vizită oficială în Bulgaria, miercuri și joi

Klaus Iohannis, în vizită oficială în Bulgaria, miercuri și joi

Președintele Klaus Iohannis se va întâlni, miercuri și joi, cu omologul său bulgar Rosen Plevneliev, cu prim-ministrul Boyko Borissov şi cu preşedintele Parlamentului, Tsetska Tsacheva, în cadrul unei vizite oficiale în Bulgaria.

Astfel, Klaus Iohannis va discuta cu oficialii bulgari despre consolidarea relațiilor bilaterale, cu accent pe aprofundarea cooperării sectoriale în domenii precum cel al schimburilor economice şi investiţiilor, al securităţii energetice, transporturilor şi în alte domenii de interes comun, informează Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Totodată, în cadrul discuţiilor vor fi abordate modalităţile de gestionare a provocărilor complexe cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, NATO şi comunitatea internaţională, inclusiv în Vecinătatea Estică şi în regiunea Mării Negre, cu accent pe „întărirea echilibrată” a Flancului Estic.

Şeful statului român şi omologul său bulgar vor participa la deschiderea Forumului de Afaceri româno-bulgar, în vederea impulsionării acestei dimensiuni importante a relaţiei bilaterale, România fiind al treilea partener comercial european al Bulgariei, cu un nivel al schimburilor preconizat a ajunge, în 2016, la 4 miliarde de euro. 

Klaus Iohannis va vizita și șantierul interconectorului de gaz Giurgiu – Ruse, un proiect important pentru securitatea energetică a ambelor state şi a regiunii, precizează sursa citată și va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Bulgaria şi va vizita Liceul Mihai Eminescu, instituţie de învăţământ din Sofia cu predare intensivă a limbii române. Klaus Iohannis va vizita localităţile Plevna, Griviţa şi Pordim, locuri emblematice pentru independenţa României şi eliberarea Bulgariei. 

Cele mai citite

Pentru o curățare în profunzime a canapelei sau a saltelei tale, apelează la o firmă specializată

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Decizia luată de Vladimir Putin după 24 de ani!

Președintele rus Vladimir Putin va vizita Coreea de Nord în această săptămână pentru prima dată în ultimii 24 de ani, au anunțat cele două...

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor de citire a contoarelor de energie electrică din România

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibile trucări ale unor licitaţii publice organizate de unele autorităţi/entităţi contractante pentru atribuirea contractelor de servicii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă