17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSportHalep a trecut fără probleme în semifinalele turneului de Mare Şlem de...

Halep a trecut fără probleme în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat fără probleme în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe americanca Amanda Anisimova cu 6-2, 6-4.

Halep (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, a obţinut victoria în 63 de minute şi va juca a treia oară în semifinale la All England Club, după 2014 şi 2019.

Campioană la Londra în 2019, Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a ajuns astfel la 12 victorii consecutive la Grand Slam-ul pe iarbă, potrivit agerpres.ro.

Halep a ajuns în semifinalele de la Wimbledon după ce a trecut de americanca Amanda Anisimova în două seturi

Anisimova (20 ani, 25 WTA) a condus în fiecare set cu 1-0, însă apoi Halep a preluat controlul jocului şi s-a impus. În primul act a reuşit cinci ghemuri consecutive, câştigând cu 6-2. Halep a avut şi în setul secund 5-1, dar americanca s-a apropiat ameninţător la 5-4, având trei şanse de 5-5. Simona a revenit de la 0-40 în ultimul ghem, reuşind în cele din urmă să încheie conturile (5-4).

Halep a avut 3 aşi, fiecare jucătoare a făcut câte o dublă greşeală, românca fiind superioară cu al doilea serviciu, dar şi la procentajul mingilor de break, salvând şase din cele 7 create de Anisimova.

Anisimova a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 13-10, dar a făcut multe erori neforţate (27-6).

Românca are acum 3-1 în meciurile directe cu Anisimova, pe care a întrecut-o recent la Bad Homburg, pe iarbă, cu 6-2, 6-1, în sferturi. Americanca a câştigat primul lor duel, în 2019, în sferturi la Roland Garros, cu 6-2, 6-4, iar Halep şi-a luat revanşa un an mai târziu, în turul al treilea al Openului Franţei, cu 6-0, 6-1.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 535.000 de lire sterline, iar în penultimul act o va înfrunta pe câştigătoarea dintre kazaha Elena Rîbakina şi australianca Ajla Tomljanovic.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic (analiză Frames)

România are toate şansele să devină un adevărat hub regional în domeniul logistic, al producţiei şi al serviciilor transfrontaliere, potenţialul de investiţii în dezvoltarea...

Prețul la detergenți a crescut cu 25%. Ciolacu: ,,Urmează o anchetă de la Consiliul Concurenței”

Deși rata inflației a scăzut în luna aprilie sub 6%, suntem în continuare în topul țărilor Uniunii Europene cu cele mai mari scumpiri. Anumite...

Acuzații de corupție și abuz de putere

În mijlocul agitației din campania electorală din comuna Vernești, se întețește lupta pentru adevăr între cei care aspiră la putere și cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă