16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportGuvernul pregăteşte o şedinţă specială privind sectorul energetic-surse

Guvernul pregăteşte o şedinţă specială privind sectorul energetic-surse

Guvernul intenţionează să se reunească, vineri, pentru o şedinţă specială privind problemele din energie, în care să fie analizat inclusiv calendarul de liberalizare a preţurilor la gaze şi energie electrică, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Preţurile plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială. Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au cerut Guvernului să liberalizeze preţurile, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Directivele privind energia electrică şi gazele trebuiau transpuse în legislaţia naţională de către statele membre până la 3 martie 2011.

Comisia Europeană a trimis României avize motivate privind încălcarea directivelor Uniunii Europene referitoare la liberalizarea pieţelor energiei eletrice şi gazelor naturale, şi ar putea transmite cauzele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dacă nu primeşte un răspuns în termen de două luni.

Guvernul a asigurat că îşi va exprima punctul de vedere în privinţa liberalizării preţurilor la gaze şi energie electrică până la 21 martie, când este programată următoarea reuniune a board-ului Fondului Monetar Internaţional.

Un document guvernamental prezentat recent de MEDIAFAX relevă că un număr de 7-7,2 milioane de consumatori casnici, reprezentând 83-86% din total, ar putea plăti de anul viitor preţuri mai mari la energie şi gaze, odată cu începerea liberalizării tarifelor, în timp ce doar 14%-17% ar urma să primească spijin de la stat, însă tariful social va fi eliminat treptat.

 

Cele mai citite

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...

Mai mult de 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România

Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România. Ei au murit în încercarea de a...

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă