20.7 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSportGrosaru: Am votat împotriva arestării lui Stan

Grosaru: Am votat împotriva arestării lui Stan

Deputatul minorităţilor naţionale Mircea Grosaru a declarat, luni, că la şedinţa Comisiei Juridice a votat împotriva încuviinţării arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă, deoarece consideră că acesta este nevinovat şi că trebuia să i se dea şansa să candideze, potrivit Mediafax.

“La fel ca în cazul Trăşculescu, am votat împotrivă, pentru că nu cred că era necesară arestarea preventivă a domnului Stan. Eu îl cunosc pe domnul Stan şi din mandatele anterioare şi nu a dat dovada că arestarea lui preventivă ar fi o soluţie în legătură cu cele întâmplate. În acelaşi timp, nu sunt convins, şi probabil că dumnealui o va dovedi în justiţie, că este vinovat de ceea ce s-a întâmplat”, a precizat Grosaru.

El a adăugat că a studiat documentele trimise de Ministerul Justiţiei şi că pe el, personal, nu l-au convins că este necesară arestarea preventivă.

“Ion Stan este şi candidat şi, la fel ca în cazul lui Alin Trăşculescu, consider că ar fi trebuit să i se dea şansa să candideze. O asemenea imagine făcută în timpul campaniei, eu cred că nu este în regulă.(…) Şi nu s-a judecat acest caz cu aceleaşi unităţi de măsură aceleaşi fapte şi nu am putut să încuviinţez arestarea preventivă”, a mai explicat Grosaru.

Comisa Juridică a Camerei a avizat pozitiv, cu nouă voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, cererea justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă.

Citeşte şi  Iordache: Biroul Permanent al Camerei va fi convocat marţi pentru cazul Stan

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă