21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportElena Udrea, candidatul-surpriză

Elena Udrea, candidatul-surpriză

 

 

Apropierea alegerilor pentru un nou preşedinte al Partidului Democrat Liberal agită apele în această formaţiune politică. Actualul lider, Vasile Blaga, a anunţat că data pentru desemnarea unui şef al PDL va fi devansată pentru 23 martie.

În acelaşi timp, acesta a declarat public că va fi unul dintre candidaţii pentru acest post. La scurt timp, au apărut o reacţie negativă din partea europarlamentarului Cristian Preda şi anunţul Elenei Udrea că va candida, la rândul său, pentru prima funcţie din PDL

 

Preda: „Nu îl voi susţine pe Blaga“

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că a propus Colegiului Director Naţional data de 23 martie pentru Convenţia Naţională pentru că în acest fel se respectă toate prevederile statutare, astfel încât să nu existe nici o observaţie, chiar dacă „unii doresc o convenţie mâine“, iar alţii o doresc „amânată la calendele greceşti“.

„O să candidez la Convenţia Naţională a partidului şi eu cred că 23 martie, dacă aceasta va fi data Convenţiei, e un punct important pentru viaţa partidului. Până la urmă, va trebui să trecem de la perioada de criză a partidului la ceea ce înseamnă reconstruirea adevărată a partidului“, a declarat Vasile Blaga, citat de Mediafax.

Acesta a adăugat că a ţinut partidul unit în cele mai grele momente, chiar dacă uneori a dat dovadă de prea multă îngăduinţă. „Nu-mi prea stă în fire, dar am făcut-o pentru ca partidul să rămână unit în vremuri grele“, a adăugat Vasile Blaga. Liderul PDL nu a dorit să spună dacă are deja stabilită o echipă cu care ar dori să intre în cursa pentru şefia partidului. La scurt timp după aceste declaraţii, unul dintre principalii contestatari ai lui Vasile Blaga, europarlamentarul Cristian Preda, nu a ratat ocazia de a-l ataca încă o dată.

„Ca urmare a presiunilor interne, V. Blaga a cedat: nu mai are nevoie de şase luni de analiză a alegerilor din 9 decembrie, ci doar de patru. Actualul preşedinte al PDL a anunţat că va candida. Nu îl voi susţine pe Blaga“, a precizat Cristian Preda pe pagina sa de Facebook.  Contactat de RL, europarlamentarul nu a dorit să dezvolte declaraţiile sale. „Nu am ce să comentez. Mă mai gândesc“, a menţionat politicianul, care încă nu ştia că în cursa pentru conducerea partidului a intrat şi Elena Udrea.

Udrea: „Mă pot lupta cu Ponta“

Elena Udrea a anunţat, la rândul său, ieri, că va candida pentru preşedinţia PDL. „Cred că experienţa de peste opt ani este suficientă pentru a dovedi că mă pot lupta cu Ponta, cu Antonescu“, a declarat fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în prezent deputat.

Aceasta a precizat că poate aduce în Partidul Democrat Liberal un proiect de conducere nou.  „Cred că pot să vin cu un proiect prin care să redevenim un partid care din opoziţie se luptă cu abuzurile USL (un proiect care să aducă între noi electoratul de centru-dreapta, un electorat care vrea să vadă un PDL activ în opoziţie“, a declarat Elena Udrea. Deputatul consideră că are câteva avantaje în cursa electorală internă. „Cred că sunt un om de bună-credinţă, cu foarte multă energie, cu experienţă în lupta pentru partid, care este capabilă să facă o echipă puternică pentru PDL“.

„PDL nu există“

„Elena Udrea este Traian Băsescu în varianta feminină“, a reacţionat premierul Victor Ponta referiot la declaraţia Elenei Udrea că este pregătită să lupte cu Ponta şi Antonescu. De asemenea, prim-ministrul a afirmat că, din punctul său de vedere, „PDL nu există“. În ciuda atacurilor dintre cei doi politicieni, „România liberă“ a relatat anul trecut despre relaţiile care există între grupurile de interese Ponta şi  Udrea. Firma cumnatului premierului a câştigat un contract cu o societate a CJ Prahova în consorţiu cu Euroconstruct, companie patronată de foşti parteneri ai soţului Elenei Udrea, Dorin Cocoş.     

Cele mai citite

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Erdogan a grațiat șapte generali închiși pentru puciul din 1997 din Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă