12.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportE OFICIAL: Gigi Becali nu mai e deputat

E OFICIAL: Gigi Becali nu mai e deputat

Plenul Camerei Deputaţilor a fost informat, marţi, că Gigi Becali nu mai este deputat în urma condamnării la trei ani de închisoare cu executare primite în Dosarul terenurilor şi că postul său este vacant, a anunţat secretarul Camerei, Niculae Mircovici.

“Cutumele apar în general acolo unde Regulamentul şi Statutul au ambiguităţi după aceea rolul cutumelor este aceea de a crea situaţii legale care să fie incluse în Statut sau în Regulament. Această cutumă care priveşte încetarea mandatului de drept în toate situaţiile – deces, demisie, arestare preventivă a fost inclusă în noul Statut, deci am reglat această situaţie şi iată cum o cutumă este transpusă în lege”, a explicat Mircovici.

Citeşte şi Mihai Stoica: Sperăm ca Gigi Becali să fie eliberat din închisoare pe 4 sau 5 iunie

La rândul său, Eugen Nicolicea a declarat că în cazul lui Becali se va folosi o cutumă: “Conform Statutului (parlamentarilor – n.r.) şi Regulamentului (Camerei Deputaţilor – n.r.) trebuia să se dea vot. Conform a ceea ce spun colegii şi anume că se aplică o cutumă, adică un precedent creat, nu mai trebuie să se dea vot. Precedentul creat este cel din cazul Năstase în care nu s-a dat vot”.

Cum postul de deputat al lui Becali a fost vacantat, urmează ca în colegiul din Sectorul 6 în care a fost ales omul de afaceri să fie organizate alegeri parlamentare. 

Gigi Becali a fost condamnat condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimburilor de terenuri cu MApN. Becali va sta în închisoare trei ani ca urmare a contopirii pedepsei de doi primite în Dosarul terenurilor cu cea de trei ani de închisoare cu suspendare primită în Dosarul sechestrării.

Totodată, Înalta Curte mai judecă şi recursul făcut de DNA la sentinţa în Dosarul valiza, caz în care procurorii au cerut o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare. La termenul de luni, Becali a recunoscut că adnotat documente ca să nu piardă bani. Verdictul este aşteptat marţi, 4 iunie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că va propune Biroului Permanent al Camerei să ia o decizie în legătură cu mandatul lui George Becali, arătând că el consideră că este corect ca Parlamentul să ia act de vacantarea postului lui Becali fără să voteze.

“O să cer Biroului Permanent să luăm o decizie, pentru că m-am uitat şi la precedentele cazuri şi s-a luat act, la domnul Năstase s-a luat act, domnul Trăşculescu şi-a dat demisia. Eu o să consult Biroul Permanent, am cerut şi specialiştilor în drept constituţional să luăm o decizie”, a precizat Zgonea, întrebat în legătură cu situaţia mandatului lui George Becali.

Citeşte şi DOSARUL VALIZA. Gigi Becali îşi recunoaşte vinovăţia: “Am antedatat documente”. Pronunţarea, pe 4 iunie

Întrebat în legătură cu faptul că Monitorul Oficial a publicat deja vacantarea postului lui Becali, Zgonea a spus că este normal, pentru că a mers pe varianta din cazul lui Adrian Năstase.

“Normal, pentru că a mers pe varianta domnului Năstase, pentru că era aceeaşi regulament atunci, aceeaşi decizie am avut şi voi avea o discuţie în Biroul Permanent”, a adăugat Zgonea.

El a mai spus că, personal, crede că decizia de a se lua act de vacantarea mandatului lui Becali este corectă, deşi joi a avut altă opinie.

Citeşte şi Zgonea: Postul de deputat al lui Becali NU e vacant. Află motivul!

Hotărârea prin care Camera Deputaţilor ia act de încetarea mandatului de parlamentar al lui George Becali şi declară vacant locul de deputat al acestuia a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi, la Craiova, că postul lui George Becali în Parlament nu este vacant, el arătând că, potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, în forma nemodificată, luarea unei astfel de decizii trebuie supusă la vot.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă