28.3 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSportDumitru Sechelariu şi-a anunţat intenţia de a candida din nou la funcţia...

Dumitru Sechelariu şi-a anunţat intenţia de a candida din nou la funcţia de primar al municipiului Bacău

Omul de afaceri Dumitru Sechelariu, fost primar al Bacăului în perioada 1996-2004, şi-a anunţat, luni, oficial intenţia de a candida din nou pentru un mandat în funcţia de primar al municipiului, informează Mediafax.

Sechelariu a declarat că demersul său vizează ”readucerea municipiului Bacău în rândul oraşelor de top din ţară”, deoarece ”în ultimii opt ani oraşul a cunoscut un picaj economic accentuat, concretizat printr-o lipsă acută a locurilor de muncă şi a investiţiilor directe”, ca urmare fiind ”devansat de toate municipiile de reşedinţă judeţeană din Moldova”.

Sechelariu a precizat pentru AGERPRES că a decis să-şi anunţe candidatura la funcţia de primar al Bacăului ”în consens cu familia”, adăugând că în următoarele săptămâni speră să îşi dovedească nevinovăţia, ”cu documente şi acte”, faţă de acuzaţiile publice şi juridice care i-au fost aduse ”în mod nejustificat”, fapt atestat, în opinia sa, şi de ”cele patru achitări succesive primite în procesele din justiţie”.

”Toate drumurile duc către nevinovăţia mea. Eu nu am fost un politician, eu m-am ocupat de administraţie mai mult. Şi am făcut-o cu rezultate notabile, menţionate chiar la nivel naţional. Vreau, în continuare, să fac administraţie pentru că voi candida, aşa cum am făcut şi în 1992 ori 1996, ca independent”, a precizat pentru AGERPRES Sechelariu.

El a adăugat că intră în scrutinul pentru fotoliul de primar al municipiului şi pentru reabilitarea propriului său nume, implicat într-un ”scandal orchestrat politic în urmă cu mai mulţi ani”.

Sechelariu a lansat ”un avertisment” la adresa politicienilor băcăuani, afirmând că va face ”dezvăluiri incendiare despre unii dintre aceştia”.

”Am văzut ce poate clasa politică de la noi. M-am lămurit cu ei. Îi anunţ pe toţi adversarii mei politici să fie pregătiţi pentru că vor urma o serie de dezvăluiri incendiare. A venit vremea să scoatem la iveală matrapazlâcurile unor politicieni din Bacău, cunoscuţi la nivel naţional”, a precizat fostul primar al Bacăului.

Dumitru Sechelariu, om de afaceri controversat, ce a deschis prima firmă privată din Bacău, a fost primarul municipiului în două mandate consecutive, în perioada 1996-2004.

În tentativa sa de a câştiga şi un al treilea fotoliu de primar, a fost învins categoric, şi pe fondul unor dezvăluiri privind presupuse acte de corupţie în alegerile din 2004, de actualul titular al funcţiei, Romeo Stavarache.

Cele mai citite

Cum vor circula mijloacele STB de Rusalii

În contextul Sărbătorii Rusaliilor, luni, în data de 24.06.2024, liniile de transport public vor funcționa conform programului unei zile de duminică, anunță Societatea de...

Ordonanța de Urgență (OUG) care vizează modificarea legislației specifice pieței de capital a fost adoptată

Guvernul a adoptat astăzi o Ordonanță de Urgență (OUG) care modifică legislația privind piața de capital și introduce măsuri pentru prevenirea și combaterea publicității...

Aur pentru David Popovici la Europene în proba de 200 m liber

Înotătorul român David Popovici a obținut medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Europene de natație de la Belgrad, vineri...
Ultima oră
Pe aceeași temă