13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportCe salariu are preşedintele

Ce salariu are preşedintele

Preşedintele României primeşte un salariu de 6.706 lei pe lună, consilierii prezidenţiali câştigă puţin peste cinci mii de lei, iar funcţionarii publici primesc între 1000 şi 4000 de lei lunar. Administraţia prezidenţială a publicat lista tuturor angajaţilor şi a salariilor nete lunare ale acestora, începând cu preşedintele Traian Băsescu şi până la muncitorii de la Cotroceni.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, a declarat, citat de Mediafax, că Administraţia Prezidenţială a dorit să fie prima instituţie care răspunde apelului la transparenţă iniţiat de “Ziarul Financiar”. Potrivit lui Oprea, Administraţia prezidenţială va publica şi toate CV-urile salariaţilor cu funcţii de conducere, în perioada următoare.

ZF a scris marţi un articol prin care a cerut publicarea de către fiecare instituţie publică a listei de angajaţi, cu numele, funcţia, veniturile nete şi CV-urile acestora.

Astfel, Administraţia prezidenţială a publicat pe site un tabel cu situaţia privind veniturile nete lunare din salarii, la data de 25 februarie 2014.

Tabelul cuprinde numele, funcţia, salariul net lunar încasat de angajaţii Admnistraţiei Prezidenţiale, de la personalul cu funcţii de demnitate publică, preşedintele Traian Băsescu fiind în deschiderea listei, până la funcţionarii publici, personalul contractual pe funcţii de specialitate şi personalul contractual pe funcţii tehnice.

Conform informaţiilor date publicităţii de Administraţia prezidenţială, Traian Băsescu are un salariu net lunar de 6.706 lei, în timp ce consilierii prezidenţiali (Iulian Chifu, Cristian Diaconescu, Claudiu Dinu, Bogdan Drăgoi, Iulian Fota, Bogdan Mănoiu) au un salariu net lunar de 5.363 de lei, iar cei de stat (Gheorghe Angelescu, Anca Cătănescu, Delia Dinu, Cristina Iana, Cristian Hriţuc, Răzvan Murgeanu, Dorel Onaca, Bogdan Oprea, Gabriel Pişcociu) de 4.696 de lei, excepţie făcând Ion Oprişor, secretarul CSAT, care are un salariu net lunar de 4.724 lei.

Consilierii şi directorii de cabinet au un salariu net lunar între 2.234 de lei şi 4.125 de lei, iar funcţionarii publici au o indemnizaţie netă lunară între 1.124 lei şi 4.078 de lei.

Cel mai mic salariu net încasat la Administraţia prezidenţială este al cameramanului oficial, Sorin Mişcoci, de 449 de lei la un program de 4 ore pe zi, în timp ce preotul Irineu are o indemnizaţie netă de 642 de lei pe lună, la un program de două ore pe zi.

Salarii nete lunare de la 1.520 la 599 de lei sunt încasate de şefii de echipă şi de muncitorii de la Cotroceni, calificaţi în următoarele meserii: electrician, fochist, tâmplar, lăcătuş, instalator, îngrijitor şi horticultor.

De asemenea, foştii şefi de stat (Regele Mihai, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu) au o indemnizaţie netă lunară de 5.060 lei, aceştia având şi câte un consilier şi câte un secretar de cabinet, care încasează salarii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă