32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSportCare sunt numele vehiculate pentru postul de director al SIE

Care sunt numele vehiculate pentru postul de director al SIE

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca plenul reunit să constate, luni, vacantarea postului de director al SIE, în urma demisiei lui Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat secretarul Camerei Dumitru Pardău, potrivit Mediafax.

El a precizat că Parlamentul se va reuni din nou atunci când va veni din partea preşedintelui Traian Băsescu propunerea privind postul de director al SIE.

Pardău a precizat că, înainte de şedinţa de validare, va avea loc o nouă şedinţă a Birourilor Permanente comune, apoi audierea persoanei propuse de preşedintele Traian Băsescu în comisia parlamentară SIE.

Surse din conducerea Camerelor susţin că aceste şedinţe ar putea avea loc marţi.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, numele vehiculate pentru postul de director al SIE sunt Daniel Andrei Moldoveanu, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale, şi Teodor Meleşcanu, senator PNL.

În decembrie 2007, validarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru postul de director al SIE de către plenul Parlamentului a avut loc conform reglementărilor constituţionale, la care Legea de organizare a Serviciului de Informaţii Externe nu a fost adaptată.

Astfel, conform articolului 65 alin. 2 lit. h din Constituţie, Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii.

Potrivit Legii de organizare a SIE, conducerea Serviciului de Informaţii Externe se asigură de către un director, cu rang de ministru, numit de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, la propunerea preşedintelui României.

Din acest motiv – neadaptarea legii SIE la reglementările constituţionale – nici Regulamentul şedinţelor comune ale Senatului şi
Camerei Deputaţilor nu prevede întrunirea Parlamentului pentru numirea directorului acestui serviciu de informaţii şi, prin urmare, nici modalitatea de vot şi numărul de voturi necesare pentru această validare.

Cele mai citite

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...

Robert Cazanciuc a lansat o carte despre Constituție pentru copii și tineri

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său "Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele", că acesta va crea...

Congresul SUA îl așteaptă pe premierul Benjamin Netanyahu să i se adreseze

Liderii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului l-au invitat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să se adreseze Congresului SUA, în pofida disensiunilor majore în rândul populaţiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă