29.6 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăSportBrânză: De acum înainte numai datorită diasporei se vor câştiga alegerile

Brânză: De acum înainte numai datorită diasporei se vor câştiga alegerile

Deputatul William Brânză, şeful PDL diaspora, a declarat vineri că “marea bătălie” pe legea privind votul prin corespondenţă se va da la prezidenţiale, deputatul PDL prognozând că “de acum înainte numai datorită diasporei se vor câştiga alegerile”, potrivit Mediafax.

“Marea bătălie pe această lege se va da la prezidenţiale pentru că, dacă verificaţi, prezidenţialele din 1996 până în 2009 au fost la milimetru, cu excepţia lui 2000, când au fost domnul preşedinte Iliescu cu domnul preşedinte Vadim. Dar în rest, diferenţa a fost extraordinar de mică. Iar anul trecut diferenţa a făcut-o diaspora, iar câteva sute de mii de voturi din diaspora în favoarea unuia sau a altuia dintre candidaţi a însemnat câştigarea alegerilor. Iar de acum înainte vă spun că numai datorită diasporei se vor câştiga alegerile”, a spus şeful PDL diaspora, William Brânză, într-o declaraţie făcută la o dezbatere de la MAE.

William Brânză a mai spus că legea trebuie votată cel mai târziu până în primăvara anului viitor, în caz contrar ea neputând fi folosită pentru alegerile legislative din 2012.

El a explicat şi paşii procedurali care urmează în privinţa acestei legi: “MAE până diseară practic aşteaptă ultimele pozitii ale românilor din străinătate, atât ale ONG-urilor cât şi pe cele ale altor actori politici, partide parlamentare si neparlamentare, pentru că aşa cum aţi văzut, MAE a dat dovadă de o totală deschidere. După ce totul se va termina în bucătăria MAE, ea va intra în procedură la Senat, va intra la comisiile parlamentare, Biroul Permanent al Senatului îl va distribui la comisii, din punctul meu de vedere trebuie neapărat să intre la Comisia de Politică Externă, trebuie să intre la Comisia juridică şi cred că la comisia şi de Apărare pentru că aţi văzut că s-a pus foarte mult aici accentul pe securizarea votului. Se va da un vot în plenul Senatului, apoi se va veni la Cameră, unde Biroul Permanent al Camerei Deputatilor o va distribui sau o va redistribui la comisiile abilitate”, a explicat Brânză referitor la procedura prin care va trece legea.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 828: Berlinul autorizează Kievul să folosească arme germane împotriva unor ținte din Rusia

Guvernul german a anunţat astăzi că a autorizat Ucraina să utilizeze arme furnizate de Berlin împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, pentru a...

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a decis, vineri, menţinerea arestului la domiciliu în cazul fostului preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, hotărârea...

Rapid s-a despărțit de Dragoş Grigore şi Adrian Iencsi

Rapid a anunţat, joi, că a încetat colaborarea cu fundaşul Dragoş Grigore şi cu antrenorul secund Adrian Iencsi. „Clubul nostru s-a despărţit de Dragoş Grigore (37 ani), fundaşul...
Ultima oră
Pe aceeași temă