21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportBăsescu: România nu a ieşit din criza economică, dar ieşim din recesiune

Băsescu: România nu a ieşit din criza economică, dar ieşim din recesiune

Traian Băsescu a declarat astăzi, după întălnirea cu FMI ca pentru anul 2012 s-a propus o creştere economica  de 3,5% . Preşedintele a mai declarat că deşi Romănia a ieşit din recesiune,  ţara nu a trecut de criza economică care afectează încă întreaga Europa. Unul dintre obiectivele majore pentru 2011 este optimizarea instituţiilor de stat precum Oltchim sau Poşta Romana, a declarat preşedintele.

Băsescu a spus că vrea ca obiectivele noului acord să fie clare pentru toată lumea, astfel încăt să nu mai existe speculaţii. Potrivit preşedintelui, acordul nu vizează o situaţie dificilă în care se află ţara, ci continuarea reformelor şi creşterea economică.

“Prognoza pentru 2011 se menţine. Creştere de 1,5 a PIB faţă de 2010. Şi pentru 2012 ne propunem un obiectiv prudent. Adică o creştere de 3,5, revizuită de la 4,5 din PIB, menţinând obiectivul de deficit pentru 2012. Pentru trimestrul I al 2011 s-a realizat deficitul prognozat, extrem de lejer cu un spaţiu disponibil, care este generat de nerealizarea investiţiilor. Sperăm să recuperăm aceste investiţii. Putem fi optimişti, dar este nevoie de prudenţă. Nu putem  să spunem :Să înceapă veselia, este nevoie de prudenţă, a declarat Băsescu.

Băsescu a mai spus că vrea să spulbere o minciună propagată de televiziuni, şi anume  ideea că sunt mai ieftini cartofii din Egipt. El a spus că în Egipt, nimeni nu plăteşte subvenţii pentru cartofi.

Băsescu a mai vorbit despre obiectivele pentru anul 2011.

“2001 este anul in care obiectivul major este optimizarea regiilor statului, a societătilor cu capital majoritar de stat. Aici nu am nici o ezitare să vorbesc public despre cateva dintre aceste societăţii care sunt in atenţie pentru 2011, mă refer la complexele energetice Turceni si Rovinari, Termoelectrica, Oltchim, Poşta Romană si multe altele. Pierderile lor sunt plătite de fiecare roman, le plătim pentru că nişte domni manageri instalaţi politic nu au nici un fel de apăsare legate de stocuri sau creşteri salariale. Ei sunt marii baroni romani pe care ii găsim la regiile de stat.”

Un alt obiectiv este accelerarea cheltuirii banilor europeni, potrivit preşedintelui. El a declarat că o accelerare se poate observa în cazul unor ministere, dar la altele nu se întâmplă nimic. “Ne-au obişnuit că de vină să fie întotdeauna ministrul. Eu spun că ministrul este principalul vinovat, dar trebuie să ne mai uităm şi mai jos, toate oalele se sparg numai în capul ministrului.”

Ultima informaţie oferită de Băsescu în cadrul discursului de astăzi este că  este că România îşi menţine ca obiectiv intrarea în zona euro în 2015. “Că o fi în prima parte, că o fi în a doua, menţinem acest obiectiv”, a declarat Băsescu.

În ceea ce priveşte liberalizarea preţului gazelor, Băsescu a spus că această problemă trebuie privită pe două paliere: unul pe economie, iar celălalt pentru populaţie. “Este o chestiune de cifre, nu de populism: salariul românilor, comparativ cu salariul unui polonez. Salariul în România este încă mic.”

Băsescu a mai specificat că a ţinut această declaraţie pentru a nu exista speculaţii în legătură cu deciziile luate în urma întâlniri cu FMI.  “Vă pot spune că totul este în regulă. Este prima dată când am văzut delegaţia mulţumită.”

Preşedintele Traian Băsescu susţine o declaraţie de presă. Declaraţia şefului statului are după întâlnirea cu reprezentanţii FMI, ai CE şi ai Băncii Mondiale.

Cele mai citite

Bayer Leverkusen, singura echipă din istoria Bundesligii care încheie sezonul neînvinsă

Bayer Leverkusen, campioana în premieră a Bundesligii, a devenit prima echipă din istoria campionatului de fotbal al Germaniei care încheie un sezon fără nicio...

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă