24.2 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSportBăsescu, la Berlin: Încă sunt probleme cu selectarea oamenilor politici din Parlament

Băsescu, la Berlin: Încă sunt probleme cu selectarea oamenilor politici din Parlament

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Berlin, că în România sunt încă probleme cu selectarea politicienilor care ajung în Parlament, conform Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu se află, vineri, în Germania, unde se întâlneşte cu preşedintele Joachim Gauck şi cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European.

Citeşte şi: Băsescu îi cere lui Ponta să modifice articolul 140 din Codul de Procedură Penală. Cazanciuc spune că nu e nevoie. Ponta afirmă că “marinarii nu înţeleg nimic”, iar “Codul Penal nu se referă la traficul cu blugi”

El a participat şi la conferinţa federală de presă cu jurnaliştii acreditaţi la Parlamentul german.

Băsescu a spus că ştie statul de drept din România este un subiect larg dezbătut în Uniunea Europeană.

“Au fost majorităţi parlamentare care au încercat să nesocotească faptul că România a îndeplinit de mult criteriile de la Copenhaga, care vizează statul de drept. Au fost încercări de nerespectare a statului de drept în vara anului 2012, ca de altfel şi în luna decembrie 2013. Ce este semnificativ din acest punct de vedere, şi este relevat şi în raportul de monitorizare al Comisiei Europene: semnificativ este că instituţiile statului au oprit încercările de a nesocoti statul de drept, fie că discutăm de decizii ale Curţii Constituţionale, decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau acţiuni ale Parchetului General”, a spus Băsescu.

El a mai spus că există încă probleme cu selectarea oamenilor politici care ajung în Parlamentul de la Bucureşti.

“Încă avem probleme în selectarea oamenilor politici care ajung în Parlament. Partidele încă nu au responsabilitatea selecţiei celor mai buni oameni pe care îi au la dispoziţie. Convingerea mea este că lecţiile ultimilor doi ani pentru actuala majoritate parlamentară vor duce la o revoluţionare a modului de selectare a oamenilor politici”, a spus Băsescu.

El a mai spus, pe de altă parte, că relaţia României cu Germania este politic excelentă.

Cele mai citite

Italia nu vrea ca armele occidentale să fie folosite pe teritoriul Rusiei

Italia nu acceptă ca armele occidentale să fie folosite de ucraineni pentru atacuri pe teritoriul Rusiei. În plus, italienii spun că nu vor trimite...

Festivalul Bicicletei ajunge la Ferma Vieții din Homorâciu în weekendul 31 mai-2 iunie

Primul festival dedicat bicicletelor din România va fi găzduit de Ferma Vieții din Homorâciu, în perioada 31 mai-2 iunie 2024. Locația aleasă pentru această...

Guvernul taie posturi la Ministerul Justiției. Ce salarii și ce sporuri au consilierii

Executivul are pe ordinea de zi a ședinței din 30 mai 2024 o Hotărâre de Guvern prin care desființează patru posturi din organigrama Ministerului...
Ultima oră
Pe aceeași temă