30.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSportAntonescu: Remanierea s-a făcut cu spatele către societate şi cu faţa către...

Antonescu: Remanierea s-a făcut cu spatele către societate şi cu faţa către camarila PDL

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat luni că remanierea Cabinetului Boc a fost “spectaculoasă sub aspect cantitativ”, dar a fost făcută fără o evaluare publică şi “cu spatele” către societate, pentru a împăca grupuri şi interese de partid, potrivit Newsin.

“După o discuţie de luni de zile şi după o vară în care am tot fost pregătiţi cu această remaniere importantă de la începutul lunii septembrie, am văzut o remaniere spectaculoasă sub aspect cantitativ, dar care în văzul întregii ţări s-a făcut cu spatele către societate şi cu faţa exclusiv către grupurile de interese ale preşedintelui, din jurul preşedintelui şi din PDL, cu faţa către acest partid şi către asociaţii şi clientela sa”, a spus Antonescu.

Liberalul a criticat lipsa unei evaluări publice a activităţii miniştrilor, considerând că “explicaţiile post-factum” venite din partea preşedintelui Traian Băsescu nu au fost suficiente. Mai mult, noii miniştrii au fost numiţi “pentru a satisface, pentru a echilibra şi pentru a împăca grupuri şi interese strict de partid”, în condiţiile în care doar Valeriu Tabără şi Anca Boagiu au mai avut “în palmares” prezenţe în Executiv, iar portofoliile cele mai importante în contextul crizei, Ministerul Finanţelor şi al Muncii, au fost date unor oameni “pe care nu-i recomandă nimic”.

“Marea problema a României, din punct de vedere politic, este un mod de a înţelege şi practica politica şi guvernarea, iar pentru PNL înţelesul acestor întâmplări este că va trebui să înlăturăm de la conducerea ţării nu doar PDL, nu doar clanul Băsescu, ci şi acest mod de a face politică”, a mai spus Antonescu, precizând că dacă liberalii nu vor reuşi să producă o “breşă” în acest sistem societatea va “degenera”.

“Vom continua să facem tot ceea ce ne stă în putinţă în raport cu ponderea parlamentară pe care o avem (…) pentru a produce o schimbare a Guvernului. Vom continua să discutăm cu celelalte partide din opoziţie, PSD şi PC, şi vom face toate eforturile de care suntem capabili de a da cât mai curând o soluţie de salvare a României”, a conchis Antonescu.

Cele mai citite

Trei membri de vârf ai NATO transmit un mesaj comun. SUA, Canada și Marea Britanie vor contracara imixtiunile Rusiei în Republica Moldova

Departamentul de Stat al SUA a difuzat un mesaj comun, din partea guvernelor Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii, care subliniază că aceste trei...

VIDEO. EURO 2024. Olanda trece la limită de Polonia

Selecționata Olandei a obținut o victorie importantă în primul meci din Grupa D a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, învingând naționala Poloniei...

EURO 2024. Dan Negru reacționează în scandalul momentului: “Suntem de mâna a doua”

Dan Negru, vedeta de la Kanal D, a reacționat la scandalul momentului: faptul că PRO TV, televiziune cu 60 de milioane de euro profit...
Ultima oră
Pe aceeași temă