14.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialViitorul Constanţa, prima echipă care câştigă toate titlurile la juniori

Viitorul Constanţa, prima echipă care câştigă toate titlurile la juniori

N-a fost nicio surpriză sâmbătă seară la Buftea. Deşi au jucat practic în deplasare, juniorii C de la Viitorul Constanţa s-au impus categoric, scor 4-0 (Florinel Coman 10, 57 şi Ianis Hagi 30, 70+3), în finala Campionatului Naţional în faţa celor de la Steaua Bucureşti. Meciul a fost unul la discreţia puştilor de 14 şi 15 ani ai lui Hagi, care au transformat în gol doar patru dintre ocaziile create, conştienţi de diferenţa de valoare uriaşă între formaţii.

De fapt, tocmai această diferenţă de valoare a şocat. Constănţenii au trimis pe teren 11 internaţionali, faţă de cei trei ai Stelei, dar în multe momente de joc bucureştenii au părut doar un sparring partner. Practic, diferenţa a fost precum cea dintre un club care investeşte doar în tineri şi unul care nu are 11 juniori să-i înscrie pe lista UEFA pentru Liga Campionilor, între o echipă care a defilat în campionat şi alta care a pierdut cu 1-7 ultima partidă înainte de finală. Dovadă că puştilor de la Viitorul nu le-a fost deloc frică de acest meci sunt şi caseta tehnică şi cele 5 schimbări pe care Cristian Şchiopu le-a făcut la 2-0 şi 3-0, pe fondul unei dominări categorice şi al incapacităţii de a da o replică solidă venită dinspre Bucureşti. „Avem cea mai bună generaţie din istoria recentă a fotbalului românesc” s-a dovedit o afirmaţie corectă, iar când pui în teren 9 jucători de câmp care să „tragă” doar pentru căpitan, parcă îţi aduci aminte de generaţia de aur. Căpitanul poartă acelaşi nume, iar sâmbătă seară a marcat două goluri şi a pasat la un al treilea, dar nu a primit titlul de om al meciului, poate şi din curtoazie. Ianis Hagi a arătat însă că este liderul unei formaţii care ar putea salva fotbalul românesc când va ajunge la maturitate, chiar dacă de Carlo Casap se vorbeşte ca despre un jucător ce ar putea activa deja la echipa mare, deşi va împlini 15 ani abia în decembrie. Lotul de jucători folosit pe parcursul campionatului: Cosmin Dur-Bozoancă, Ştefan Peltea, Denis Jalbă – portari; Bogdan Anghel, Carlo Casap, Nicolae Cârnaţ, Andrei Ciobanu, Florinel Coman, Tiberiu Căpuşă, Doru Dumitrescu, Leonard Gheorghe, Virgil Ghiţă, Robert Grecu, Ianis Hagi, Andreas Iani, Szabolcs Kilyen, Mircea Manole, Robert Moldoveanu, Ioan Opriş, Andrei Rusu, Alexandru Trancă, Andrei Vlădescu – jucători de câmp. Staff-ul tehnic: Cristian Şchiopu – antrenor principal, Lucian Burchel – director tehnic, Emil Dobre – antrenor cu portarii, Roberto Berruero, Gabi Zaharia – preparatori fizici, Vasilică Tudor – team manager.

SUCCES

Constanţa, campioană şi la ultima categorie

Succes pe linie al echipelor din Constanţa în competiţiile de juniori după ce formaţia CS Portul s-a impus ieri de dimineaţă în finala Campionatului Naţional de juniori A1 (rezervată echipelor din ligile „amatoare”). Constănţenii au câştigat cu scorul de 7-6, după loviturile de la 11 metri în faţa formaţiei Junior Târgu Mureş.

Cele mai citite

Isărescu: Când datoria depăşeşte 50%, trebuie luate măsuri

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că, atunci când datoria depăşeşte 50% din PIB trebuie luate măsuri. Mugur Isărescu a fost întrebat,...

Blinken spune că Israelul are nevoie de un plan clar și concret pentru viitorul Gaza

Israelul are nevoie de un plan clar și concret pentru viitorul din Gaza, unde se confruntă cu potențialul unui vid de putere care ar...

Parlamentul Georgiei a aprobat legea împotriva “influenței străine”, în ciuda protestelor de pe străzi

Parlamentul din Georgia a aprobat legea menită să sancționeze "influența străină", în ciuda protestelor de pe străzi și a avertismentelor că proiectul de lege...
Ultima oră
Pe aceeași temă