Peste cateva zile se implinesc saizeci de ani de la izgonirea Regelui Mihai I de catre guvernul comunist aservit Uniunii Sovietice si tiranului Stalin (30 decembrie 1947). Eram adolescent si imi amintesc momentul cand s-a anuntat abdicarea Regelui, pe seara. O profunda tristete a cuprins tara, ca si cum tuturor ne-ar fi murit o ruda apropiata. Desi comunistii controlau deja toate parghiile puterii, plecarea fortata a Suveranului ne dadea un sentiment de singuratate. Parca eram definitiv si iremediabil abandonati bunului plac al monstrului bolsevic. si asa a si fost.
Romanii banuiau, si faptul s-a confirmat ulterior, ca abdicarea i-a fost smulsa lui Mihai I prin forta. Pentru a da legitimitate republicii proclamate, guvernul a convocat Marea Adunare Nationala si a impus un vot fortat. In graba, au putut fi adunati doar vreo 60 de deputati, mult mai putini decat cvorumul pentru ca votul sa poata fi considerat valabil. In plus, noul regim a promis un referendum pentru republica, pe care ulterior l-a facut uitat. Din punct de vedere legal, desfiintarea regimului monarhic constitutional poate fi considerata nula si neavenita. Strict juridic, Romania a continuat, timp de saizeci de ani, sa fie o monarhie, iar regele Mihai suveranul ei.
Daca argumentele de mai sus ar fi suficiente, ar trebui totusi sa ne amintim ca la originea oricarei organizari statale sta un moment de violenta. si, fara sa facem incursiuni in epoci prea indepartate, ar trebui sa ne gandim la decembrie 1989, la rasturnarea regimului Ceausescu. Formal, ar trebui sa restauram mai intai comunismul, apoi sa-l rasturnam pe acesta pentru a repune in drepturi monarhia. In fapt, un alt principiu este in concurenta cu legalitatea: faptul indeplinit, ceea ce se numeste in termeni de drept le fait accompli. saizeci de ani au trecut si, in acest timp, romanii au fost supusi unui regim tiranic, apoi, dupa decembrie 1989, unei noi stari de fapt care nu s-a concretizat inca intr-o formula stabila si pe deplin multumitoare. Dar tocmai suferintele enorme indurate in aceasta lunga perioada de timp, ilegalitatea profunda care a caracterizat perioada comunista au transformat in asa masura poporul, l-au inzestrat cu o asemenea experienta a suferintei incat restauratia pura si simpla ar aparea chiar o impietate. Ca si cum s-ar sterge, printr-o simpla semnatura, sase decenii de istorie, mii si mii de martirii.
Se argumenteaza ca monarhia romana a fost un regim in care tara a prosperat, ceea ce e perfect adevarat. Cei 80 de ani ai Regatului Romaniei au fost cei ai unei modernizari constante si echilibrate, sigur cei mai buni ai istoriei noastre moderne. Dar a fost numai monarhia la mijloc? Regele Carol I a fost un bun administrator si a stiut sa tina in mana, dupa un debut dificil, clasa politica, si pe atunci destul de turbulenta. Principala realizare a domniei regelui Ferdinand este considerata Marea Unire. Dar stim prea bine ca Unirea a fost, de fapt, opera geniului politic si omului de mare vointa Ionel Bratianu, fara a se neglija rolul acelei infocate patrioate romane, englezoaica Marie: regina Maria. Cu toate realizarile culturale si urbanistice pe care le-a avut, domnia lui Carol al II-lea este considerata o rusine. In ce-l priveste pe Mihai I, el nu a fost in masura sa impiedice nici intrarea Romaniei in razboi alaturi de Hitler, nici instaurarea comunismului. El a ramas – si va ramane – in ochii poporului un Fat-Frumos, detronat de propriul tata, apoi oprimat de Ion Antonescu, in fine urmarit si izgonit de ursul sovietic; o figura romantica si dureroasa, al carei destin il reproduce in parte pe cel al fiecaruia dintre noi. Privind in ansamblu, vedem ca monarhia nu ne protejeaza de nenorociri (comunismul), dupa cum nici nu ne aduce, prin ea insasi, ci numai prin valoarea oamenilor politici, toate implinirile (unitatea nationala) de care avem nevoie.
Cu siguranta, Mihai I este o figura impresionanta. Dar stim ca, in cazul unei restauratii, ar redeveni doar pentru scurt timp rege. Cine ar fi urmatorul monarh nu este clar, dupa cum nici clar nu se stie cine ar fi persoanele care l-ar inconjura. si apoi, sa ne imaginam o clipa regalitatea restaurata. In jurul tronului ar topai aceeasi clasa politica pe care o cunoastem azi, cu viciile ei, cu apetitul nelimitat pentru afaceri si combinatii obscure. Cu o randunica, chiar incoronata, nu se face primavara.
Un apel la restauratia monarhiei circula, semnat de personalitati de mare prestigiu, printre care dna Doina Cornea, dnii Neagu Djuvara si Ion Caramitru… Nu ne indoim de buna lor credinta si de motivatiile respectabile ce-i insufletesc. Totusi, mi se pare ca argumentele aratate de mine mai sus ar trebui sa cantareasca si ele ceva.
Numai un regim parlamentar, fara recursul continuu la arma populista a referendumului (care pare sa fi devenit viciul preferat al politicienilor), este o garantie a dezvoltarii corecte a unei tari. Dar pentru asta ar trebui sa avem un Parlament "curat". Tocmai ce ne lipseste. Daca nu vom alege unul de acest fel, cu rege sau fara rege, ne vom duce la fund, cu deputatii dupa noi.
Ion Vianu este scriitor
