25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialVerdict definitiv: Dan Voiculescu a făcut poliţie politică

Verdict definitiv: Dan Voiculescu a făcut poliţie politică

Dan Voiculescu a făcut poliţie politică, a decis joi irevocabil Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), care a respins recursul senatorului împotriva hotărârii din februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost menţinut verdictul dat de CNSAS în 2006 în acest sens.

“Curtea Supremă a decis astăzi să menţină hotărârea Curţii de Apel în procesul pe care l-am intentat CNSAS. Este un verdict absolut incorect, care reflectă imensele presiuni exercitate asupra magistraţilor. Procesul va continua la CEDO! Decizia ICCJ îmi oferă posibilitatea de a prezenta acest dosar în faţa unei instanţe europene, absolut independente, care se plasează în afara oricărei suspiciuni”, replică Dan Voiculescu într-un mesaj pe blog.

Ce spun colegii din USL

Întrebat de romanialibera.ro ce măsuri va lua USL în cazul Voiculescu, preşedintele PSD Victor Ponta, spune că se află la Chişinău şi nu a luat cunoştinţă despre verdictul Înaltei Curţi. “Lăsaţi-mă şi pe mine să ajung acasă în seara aceasta şi voi exprima un punct de vedere pe această temă.”

În urmă cu câteva zile, Ponta declara pentru Q Magazine că „nici dacă aş vrea, n-aş putea să-l exclud pe Dan Voiculescu şi pe nimeni altcineva, pentru că nu există calitatea de membru al Uniunii Social-Liberale”.

Adriana Săftoiu consideră că liderii PNL dau dovadă de “laşitate”, pentru că aplică standarde duble. Deputatul liberal aduce în discuţie precedentul Mona Muscă. “Aş vrea să-l parafrazez pe domnul Crin Antonescu, din 2006, care în cazul Mona Muscă spunea că nu e nevoie de un verdict al unei instanţe, că e suficient ca Mona Muscă să fie exclusă din PNL, un nume conspirativ şi un angajament. Tot dânsul spunea atunci că în PNL nu e loc pentru trădători şi trădaţi. Acum, sigur că da, dacă decizii luate în prezent determină liderii PNL să spună că trecutul nu contează, nu e decât o formă de laşitate şi atâta tot. Cred că e de preferat să spui că da, trecutul contează, asta e, punct. Deci din punctul meu de vedere, trecutul contează pentru absolut oricine şi cred că niciodată prezentul nu poate fi asumat şi înţeles fără să ţii cont şi de trecut”, explică Săftoiu.

CNSAS nu-l reclamă pe Voiculescu la Parchet pentru fals

CNSAS nu poate sesiza procurorii în legătură cu un posibil fals în declaraţii comis de senatorul Dan Voiculescu, aşa cum a făcut-o în cazul fostului deputat Mona Muscă, întrucât şi-a pierdut acest atribut odată cu modificarea legii de funcţionare, după decizia CC dată chiar în dosarul liderului PC.

“Cazul Voiculescu este diferit de cazul Monei Muscă, să zicem. La acel moment, legea după care funcţionam ne permitea, ba chiar ne obliga pe noi, ca instituţie, să facem sesizarea la Parchet. Acum, în noua lege, această prevedere nu mai există”, au declarat pentru Mediafax surse din CNAS.

 

Preşedintele fondator al Partidului Conservator a fost acuzat că a făcut poliţie politică. Potrivit deciziei CNSAS, omul de afaceri ar fi fost recrutat ca informator în februarie 1970 cu numele conspirativ Mircea. Acelaşi document arată că Dan Voiculescu ar fi supravegheat şi ar fi dat informaţii despre mai mulţi cetăţeni străini, sportivi, rude sau parteneri de afaceri, iar în anul 1973 ar fi fost recrutat în reţeaua Directiva a III-a sub numele Felix.

Într-o postare pe blogul său din 9 martie, Dan Voiculescu a încercat să demonteze “mitul colaborării” sale cu fosta Securitate şi să demonstreze că este doar un simplu actor într-un film regizat de “ambiţosul domn Băsescu”. “Tot ce a mai reţinut justiţia din “mitul colaborării” a fost că i-am spus directorului firmei de comerţ exterior unde lucram că un austriac mă presa să fug din ţară. Asadar, din “eminenţa cenuşie” a regimului, “generalul”, “colonelul”, “ofiţerul”, “hocheistul”, “verişorul”, am ajuns doar “funcţionarul” care n-a vrut sa fugă. Iar când la Înalta Curte sau la CEDO se va decide că acel episod nu are absolut nicio legatură cu serviciul secret comunist, voi cădea definitiv în anonimat,” scrie acesta pe blog.

Dan Voiculescu spunea că dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va rezista presiunilor, va da un verdict corect.”Dacă presiunea puterii politice va învinge, voi continua imediat procesul la CEDO şi mă voi asigura că toţi cei care au greşit în acest dosar vor plăti “, mai spune Voiculescu, el adăugând că în ambele cazuri va câştiga şi că este decis să recuperez “imensul prejudiciu moral” suferit.

Instanţa supremă a încheiat, în 17 februarie, dezbaterile în procesul în care Dan Voiculescu a contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti, potrivit căreia acesta a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi. Decizia judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost amânata pentru 10 martie.

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescuhttp://razvan-voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Defecțiune la metrou, ce afectează intervalul de timp la care sosesc trenurile

Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 Berceni - Tudor Arghezi se desfăşoară momentan la un interval de 6 minute, din cauza unor defecţiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă