23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecial„Vârful de lance” al NATO execută primul test

„Vârful de lance” al NATO execută primul test

Unitatea cu cea mai mare viteză de reacție din cadrul NATO, denumită „Spearhead Force” (“Forța vârf de lance”), parcurge în aceste zile primul ei test.

Prima parte a exercițiului se desfășoară simultan în Cehia și în Olanda, sub denumirea Noble Jump, în perioada 1 – 10 aprilie.

„Spearhead Force” este denumită, în termeni tehnici, „Forța întrunită cu grad foarte înalt de operativitate” (Very High Readiness Joint Task Force – VJTF).

Operațiunea Noble Jump, care a început în aceste zile, reprezintă primul test al capacității VJTF „de a executa rapid ordinele primite”, au precizat reprezentanți ai NATO.

Partea a doua a Operațiunii Noble Jump este programată în luna iunie în Polonia.

VJTF are un efectiv de 5000 de oameni și reprezintă cea mai rapidă componentă a Forței de Răspuns a NATO (NATO Response Force – NRF), care totalizează 30.000 de militari. Rolul VJTF este să reacționeze cu maximă operativitate, oferind astfel timp pentru mobilizarea celorlalți militari din NRF.

Unități maritime, aeriene și de operații speciale

Primele țări care au acceptat să trimită militari în cadrul VJTF sunt Germania, Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și Polonia. Ei fac parte din unități maritime, aeriene și de operații speciale.

Decizia privind intensificarea procesului de punere în funcțiune a VJTF a fost anunțată, la începutul acestui an, de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. VJTF ar urma să devină pe deplin operațională în anul 2016.

Tot în perioada 2015 – 2016 se va realiza punerea în funcțiune a celor șase noi comandamente NATO denumite Unităţi pentru Integrarea Forţelor (NFIU). Ele vor activa în cele trei state baltice, în Polonia, Bulgaria și România, cu scopul de a coordona tranzitul trupelor NATO din Forța de Reacție Rapidă.

În plus, în România va lua ființă și un comandament NATO de rang mai înalt, denumit Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est. Acesta va coordona NFIU din România și din Bulgaria.

NFIU din România și Bulgaria vor începe să funcționeze în anul 2015 și vor fi complet operaționale în anul 2016. La rândul lui, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est va începe să funcționeze în anul 2016 și va deveni complet operațional în anul 2018.

Comandamentul NFIU din Bulgaria va fi amplasat în clădirea Ministerului Apărării de la Sofia. Partea bulgară a anunțat deja că trebuie să facă reparații capitale la clădire, pentru a putea găzdui NFIU.

Locația celor două comandamente NATO din România nu a fost precizată exact. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat doar că ele vor fi amplasate în București.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul ”Casa Verde Fotovoltaice” pentru persoane fizice

Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului "Casa Verde Fotovoltaice", în timp ce...

Stațiunea MAMAIA, cea mai bună stațiune de pe litoral. Premiu special la Gala Destinația Anului 2024

Stațiunea MAMAIA a luat premiu special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului...

Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv și ȋn al doilea proces intentat de DNA Ploiești. Instanța a concluzionat că ,,Fapta nu există”

Curtea de Apel București a confirmat, pe 14 mai, sentința pronunțată anul trecut de către Tribunalul București, care a declarat-o nevinovată pe Ana Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă