Săptămâna asta a fost rândul lui Traian Băsescu să facă un show de imagine, schimbând guvernul său politic cu rezervele sale la fel de politice, inclusiv ofi-ţerii acoperiţi şi liderii de con-trafacere despre care am avertizat în această pagină cu ceva timp în urmă, şi păstrând toată puterea. Săptămâna trecută fusese rândul opoziţiei să facă show la Bruxelles, în prezenţa unor oameni politici liberali europeni de calitatea întâi, deşi marea bătălie – decomasarea – fusese deja câştigată acasă, şi aşa cum se cuvine, prin eforturile reunite ale opoziţiei politice, societăţii civile şi Curţii Constituţionale independente. Dar fondul problemei e secundar. Imaginea e totul – şi de asta pe fond nu se schimbă niciodată nimic. Am fost şi rămânem o ţară bogată în evenimente şi săracă în evoluţii.
Supărarea manifestă a românilor pe toate partidele e însă o evoluţie. Faptul că Victor Ponta a învăţat multe şi a ajuns în ultima săptămână să fie remarcat pozitiv în spaţiul a doar trei zile de Andrei Pleşu şi de mine, ori faptul că Mihai Răzvan Ungureanu a primit mai demult vorbe bune de la ambii nu înseamnă că politica sub aceşti lideri tineri e deja alta şi că regulile jocului se vor schimba ca să nu se fure mai mult decât se produce. Ca atare, ca toţi monomanii, revin la lucrurile esenţiale pe care trebuie să le facă Guvernul şi să le promită opoziţia, cele din pricina cărora a căzut Guvernul Boc. Ele sunt cuprinse în Cartea Albă a Bunei Guvernări, primul document de acest gen realizat prin largă participare şi semnat deja la această oră de ONG-uri, sindicate, asociaţii profesionale şi persoane fizice pe www.romaniacurata.ro. Nu prezint aici decât ce e mai important sau mai revoluţionar.
În primul rând, Guvernul trebuie să devină mult mai transparent, la ora asta avem mai multe procese pentru infor-maţii publice cu el decât aveam cu guvernele Tăriceanu sau Năstase. Această transparenţă trebuie să fie proactivă, cu pedepse administrative pentru oficialii care nu pun în practică cele două legi ale transparenţei. Mulţumesc şefului statului, prompt ca de obicei, că a menţionat în discursul de învestitură una din propunerile principale, afişarea electronică a tuturor achiziţiilor publice, şi aş vrea să întreb ce l-a oprit până acum să o pună în practică, de exemplu la admi-nis-traţia prezidenţială, şi unde sunt capetele celor care au refuzat să implementeze ceea ce a declarat că ar fi fost mai demult indicaţia sa. Nici măcar cei care au pierdut procese cu noi nu au fost sancţionaţi, decât de justiţie (cea mult blamată). Carta propune un sistem clar, ca în Slovenia, adică un portal unic cu motor de căutare pen-tru firmă şi instituţie de stat în care să fie publicate toate achiziţiile. El există, pe site-ul ANI Slovenia, cu un soft fă-cut de secţia de informatică a Universităţii din Ljubljana. În clipa în care acest lucru se va realiza, părinţii vor putea vedea ce cheltuieşte şcoala lor, bolnavii – ce cheltuieşte spitalul lor, noi toţi – ce servicii de consultanţă cumpără TVR de la ana-lişti fără nici o calificare care apar prin emisiuni să apere Guvernul şi aşa mai de-parte. Transferurile către administraţia subnaţională trebuie şi ele publicate, ca să nu mai mun-cim luni de zile să agregăm alocările din fondul de rezervă să descoperim cum calamităţile naturale lovesc doar în partidele aflate la putere.
În al doilea rând, mecanismul prin care partidele iau bani de la firme pentru campanii şi apoi îi restituie prin contracte publice trebuie să înceteze. Aşa cum vrem să avem la vedere toate achiziţiile şi să putem cu un click identifica firmele favorizate, la fel şi partea cealaltă, de la firme la partide, trebuie tăiată. Şi anume, trebuie să tăiem posibilitatea oricăror persoane juridice de a mai finanţa politica. Aşa e în Polonia, un mecanism la mijloc între a interzice orice donaţie, ca în unele ţări nordice, şi cel pe care îl avem acum. Cazurile Trofeul Calităţii sau Ioan Niculaie nu ar fi existat dacă aveam această regulă. Evident, o pot face ilegal – dar e şi mai greu şi mai periculos. Pot pune toţi angajaţii să doneze, dar cum şi donaţiile de la persoane fizice admise trebuie şi ele limitate la sume mici, cam greu să faci aşa ceva fără să se ducă vorba şi să fii prins. Mai sunt şi alte reguli privitoare la funcţionarea partidelor în Cartă, dar aceasta are cel mai mare potenţial de a schimba ceva.
Regulile electorale trebuie şi ele să devină transparente şi construite prin consens. Nu mai departe de săptămâna trecută, Ziare.Com şi HotNews, care nu-i aparţin lui Dan Voiculescu, publicau planurile PDL de a manipula circumscripţiile electorale în favoarea sa, justificând integral acuzele primite la Bruxelles de la opoziţie. Vedeţi relatarea aici: http://www.ziare.com/pdl/emil-boc/sedinta-cu-scandal-la-pdl-vezi-cine-a-cerut-demisia-lui-boc-1148225. Doar pentru asta şi pentru comasare trebuia să cadă Guvernul! În paralel, trebuie să deschidem la loc in-trarea în politică, unde nici un partid nou nu a mai pătruns pe cont propriu în Parla-ment de vreo 15 ani şi mai bine. Că partidele astea vor fi clone produse de laboratoare de PR, sau Dan Diaconescu, sau voturile vor merge tot util, acestea nu contează, asta va depinde de ofertă şi competenţa electoratului. Noi trebuie să spargem controlul, să mai vedem şi independenţi reali câştigând, nu doar pe cei susţinuţi de Securitate şi oficinile ei. Că veni vorba, poate revenim la primarii aleşi din două tururi de scrutin, prima violare de către PDL a voinţei electoratului? Desigur, traseismul şi alte plăgi ale politicii trebuie şi ele limitate, dar vă las să citiţi singuri pe www.romaniacurata ce altceva mai propune Carta.
România a dezvoltat – cu greu şi cu ajutorul Comisiei Europene – câteva instituţii ale statului care au început să meargă bine. Ele trebuie consolidate şi apărate, şi de asta Carta cere tuturor partidelor politice să se angajeze că vor permite în continuare ANI şi DNA să-şi facă datoria fără ingerinţe şi că ţintele stabilite cu Bruxelles-ul prin MCV vor continua să fie obiectivele noastre chiar dacă mecanismul de monitorizare ia sfârşit. I-am auzit pe liderii USL mai recent spunând aşa ceva, dar, dacă nu o să văd în scris, nu o să cred. Şi, desigur, capacitatea oamenilor de a ieşi în stradă ori de câte ori este nevoie este cel mai bun fel de a asigura buna guvernare.
În sfârşit, Carta ne invită la un al treilea mod, mai nordic, de a gândi solidaritatea socială şi buna guvernare, acum că nişte companii private au gă-sit petrol în Marea Neagră. Ce faci într-o ţară în care corupţia îşi subordonează orice ideologie şi soluţiile clasice, exploatarea de către stat (ca la marile companii de energie, care pierd bani şi nu îşi plătesc nici contribuţiile la fondul de sănătate) sau privatizarea resurselor minerale, deşi Constituţia afirmă că sunt bun public (privatizăm profitul către un oligarh amic cu guvernul, care după aceea îl vinde la kazahi, lăsând doar datoriile la stat), nu merg la noi? Carta propune ca banii din petrol sau aur să suplimenteze acele fonduri de pensii sau sănătate pe care evoluţia demografică, şi mai dramatic evidenţiată de recensământul publicat recent, le-a adus la marginea falimentului, după modelul Fondului de Stat al Petrolului din Norvegia, ţara declarată de Raportul Dezvoltării Umane ca având cea mai bună calitate a vieţii din lume.
Parlamentul norvegian a creat fondul în 1990, din licenţele plătite de companiile exploatatoare ale petrolului din Marea Nordului, dar profitul a apărut de-abia în 1995, că până atunci s-a plătit o datorie externă. Banii din fond sunt investiţi pe termen lung, considerându-se că apar-ţin tuturor norvegienilor, inclusiv celor nenăscuţi încă. Cheltuielile din fond sunt strict limitate doar la dobânzi, care sunt folosite pentru beneficii sociale. România a pierdut anii de comunism, în care practic pă-rinţii şi bunicii noştri au muncit degeaba, fapt reflectat în pensiile pe care le au azi. Un asemenea fond, extras din circuitul falimentar şi corupt al cheltuielilor publice, ar putea spera să completeze pe termen lung fondurile necesare unor cheltuieli sociale care să refacă o Românie umană, în care cetăţenii ei au grijă de cei defavorizaţi şi în care nu trăieşte fiecare pentru sine. Fondul Proprietatea e deja dat ca exemplu pozitiv în „Financial Times” de săptămâna aceasta.
În încheiere trebuie să fac o lămurire, pentru că intervenţiile mele în spaţiul public pe spaţiul vacanţei de iarnă (contra legii sănătăţii, a alegerilor comasate şi a unor personaje de mare ipocrizie de genul Teodor Baconschi) au fost atât de eficiente că au trezit mari spaime la diverse trupe propagandistice compuse din foşti securişti şi perpetue nulităţi, azi pe statele de plată a diverse companii care căpuşează puterea actuală şi cred că îi sunt de mare ajutor umplând spaţiul virtual de mizerii. Alianţa pentru o Românie Curată (SAR, Cartel Alfa, CJI, Alma Mater, ANOSR etc.) nu va deveni poli-tică şi nu va candida la nici un fel de alegeri în acest an şi nici eu nu am acceptat şi nu voi accepta nici o propunere politică. Click pe Google, vorba şefului statului, şi veţi descoperi că sunt profesor universitar în Germania cu titlu permanent, expert pentru Comisia Europea-nă şi Naţiunile Unite, cine cau-tă bine va descoperi în ce zi şi la ce oră din acest an ţin o conferinţă individuală la Banca Mondială din Washington sau la Universitatea Harvard. Viaţa mea profesională este, pe scurt, în lumea mare, în România nu mai am de mult nimic, nici măcar legături personale. Numai ambiţia de a nu lăsa să se piardă ceea ce am crezut că e realizarea istorică a generaţiei mele, integrarea în UE, şi care s-a dovedit, din cauza incompetenţei guvernării, o formă fără conţinut. Dar desigur că dacă românii nu sunt mai mult decât două-trei tabere de clienţi, care au sufocat cu desăvârşire interesul comun, asemenea încercări vor da greş şi atunci o să ne luăm complet şi cu desăvârşire rămas-bun, cu scuzele de rigoare că v-am deranjat. 
Alina Mungiu-Pippidi este preşedinte SAR şi profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
