Aproximativ 350 de milioane de chinezi se vor muta la oraş în următorii 15 ani. Pentru a putea adăposti aceşti oameni, se construieşte foarte mult, în condiţiile în care constructorii se gândesc prea puţin la consecinţe, scrie ziarul austriac Der Standard.
“Un bloc pe zi, un bulevard la trei zile”, era în anii ’90 motto-ul constructorilor din oraşul Shenzen., potrivit Agerpres. Azi, nici asta nu mai este suficient. În 1979, atunci când Shenzen a devenit prima zonă comercială liberă a Chinei, oraşul avea 94.000 de locuitori. În 2008, numărul acestora a atins nouă milioane iar pe zi ce trece ei sunt tot mai mulţi. Shenzen se află la nord de Hong Kong, într-o zonă denumită de geografi delta Râului Perlei. Întreprinzătorii numesc regiunea “zona industrială a lumii”, de aici articolele electronice, de la jucării de plastic la chip-uri pentru computer, curgând către Europa şi America de Nord. În această zonă, 23 de oraşe se contopesc pentru a forma o singură aglomeraţie urbană, în care îşi duc viaţa actualmente 60 de milioane de oameni, urmând ca numărul lor să ajungă până în 2025 la 100 de milioane. Toţi aceşti oameni au desigur nevoie de locuinţe.
Arhitectul Rainer Pirker, de la biroul de arhitectură rpaX din Viena, este şi el implicat în construcţia de locuinţe în China. Motivul invocat de el: acolo (în China) se pot face lucruri pe care în Austria nu le mai poţi face de mult, acolo există încă entuziasm iar arhitectul are libertatea de a decide. La Shenzen, Pirker a proiectat părţi din universitate, însă el nu proiectează doar case ci şi oraşe. La Guangming, la nord-vest de Shenzen, arhitectul intenţionează să construiască într-una din cele trei zone de dezvoltare ale oraşului. Chinezilor le lipsesc noi concepte urbanistice, recurgând la reţete folosite în America în anii ’60, ’70 şi ’80, lucru care aduce cu sine probleme ecologice, sociale şi economice, este de părere Pirker.
Oraşele sunt construite pentru maşini: străzi cu opt benzi şi parcări cât un stadion de fotbal. În general, regula urmată în China este aceea a zonelor urbane separate pe funcţii: zone de locuit, zone de cumpărături şi zona unde se desfăşoară munca. Urmarea este o emisie enormă de CO2 şi segregarea socială. Oraşele devin uriaşe, iar metroul şi autobuzele, aproape imposibil de folosit. Străzile largi împart oraşul ca nişte ziduri iar aceste probleme nu sunt de subestimat, în opinia arhitectului.
“Construcţia urbană din China nu duce lipsă de idei şi creativitate ci de timp”, spune Roger Chan, profesor de urbanism la universitatea din Hong Kong. Totul trebuie să meargă rapid, de multe ori fără o reflecţie asupra consecinţelor. Companiile şi arhitecţii occidentali pot însă ajuta cu know-how, crede Chan. Dat fiind că administraţiile locale finanţează ele însele construcţia oraşelor, ele trebuie să încerce să scoată cât mai mult profit pe terenul de construcţie.
Mai problematică este dezvoltarea transportului public. Promovarea industriei auto este parte a planului cincinal al guvernului, care are astfel interesul să construiască drumuri multe şi late. Din 2009, în China se vând cele mai multe automobile din lume, circa 730.000 pe lună. Cu toate acestea, piaţa nu este încă saturată. Dacă în SUA, în 2009, la 1.000 de locuitori existau 800 de automobile, în China la 1.000 de locuitori există doar 20 de automobile. Pirker a elaborat, în colaborare cu biroul de proiectare a traficului Axis din Viena, un sistem special de transport pentru zona sa de oraş, urmând ca străzile principale să fie plasate la periferie iar casele să nu fie la distanţă mai mare de 300 de metri de stradă. Pirker speră ca proiectul său pilot să fie acceptat.
Pirker nu este singurul arhitect austriac care construieşte în China, arhitecţii Baumschlager şi Eberle, care deţin singurul birou austriac de arhitectură din China, construind, de pildă, turnurile de locuit Moma din Beijing, în 2005. Şi biroul Coop Himmelblau a fost implicat în construcţiile din China. Georg Pendl, preşedintele camerei arhitecţilor din Austria, priveşte cu ochi critici la modul de a construi din China. În opinia lui, nu este un lucru bun atunci când o singură persoană decide cu o trăsătură de creion soarta a 5.000 de oameni. Arhitecţii ar trebui, în opinia sa, să se mai gândească şi la cadrul politic şi social în care iau naştere clădirile. În China, spunea el, oamenii lucrează pe şantier în condiţii mai mult decât îndoielnice iar fiecare clădire este o spoială pentru o ţară fără drepturile omului
