O femeie a fost rฤnitฤ, vineri, într-un incendiu care a izbucnit în Sectorul 1 din Bucureลti.
Etajul 1 al unei case a luat foc pe strada Clucerului, în jurul orei 14.00. O femeie are arsuri pe faลฃฤ, iar un bฤrbat a fost evacuat.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apฤ ลi spumฤ, o autoscarฤ, un echipaj de descarcerare ลi douฤ ambulanลฃe SMURD.
De joi ลi pânฤ vineri, la ora 6.00, pompierii bucureลteni au intervenit la cinci incendii, a precizat purtฤtorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaลฃii de Urgenลฃฤ Bucureลti, Adrian Marin, conform Mediafax.
Cea mai mare amploare a avut-o un incendiu produs joi searฤ, în jurul orei 19.30, în cartierul Dorobanลฃi, în urma cฤruia au ars aproximativ 200 de metri pฤtraลฃi din acoperiลul unui imobil. Pentru stingerea focului, reprezentanลฃii ISU au intervenit cu nouฤ atospeciale cu apฤ ลi spumฤ, o autoscarฤ ลi un echipaj de descarcerare.
Patru ore mai târziu, un bฤrbat în vârstฤ de 52 de ani a murit în urma unui incendiu izbucnit într-un imobil din sectorul 5 al Capitalei.
Incendiul a fost sesizat în jurul orei 23.30, la o casฤ de pe strada Sunฤtoarei, pompierii intervenind cu trei autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor ลi unul de descarcerare.
În locuinลฃฤ a fost gฤsit cadavrul carbonizat al unui bฤrbat, în vârstฤ de 52 de ani, incendiul afectând aproximativ 50 de metri pฤtraลฃi.