20.7 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialUngureanu: Foştii premieri beneficiază de protecţie şi autoturism cu şofer doi ani...

Ungureanu: Foştii premieri beneficiază de protecţie şi autoturism cu şofer doi ani după mandat

Liderul Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu a explicat, marţi, comentând informaţii apărute în presă, că, potrivit unui hotărâri CSAT din 2006, foştii premieri beneficiază de sistem de protecţie şi de autoturism cu şofer timp de doi ani de la încetarea mandatului, iar el nu a făcut un abuz, potrivit Mediafax.

 

Ungureanu s-a arătat nemulţumit, într-o conferinţă de presă, de “modalitatea degradantă din punct de vedere moral” în care este atacat de către reprezentanţii unor media “pe teme complet inventate”.

El a respins acuzaţiile privind utilizarea unui mijloc de transport aflat în proprietatea SPP pentru campania electorală.

În acest sens, Ungureanu a precizat că, potrivit Legii 191/1998, cu modificările şi completările utlerioare, persoanele îndreptăţite să beneficieze de protecţie şi obiectivele a căror pază se asigură de către Serviciul de Protecţie şi Pază se stabilesc prin hotărâre CSAT.

“Potrivit acestui paragraf din Legea 191/1998, CSAT, în hotărârea cu nr. 167 din 20 decembrie 2006, în anexa 3, se arată faptul că foştii prim-miniştri ai guvernului României li se asigură zilnic indiferent de context, de circumstanţă, protecţia, prin ofiţer de protecţie şi autoturism cu conducător auto timp de doi ani de la încetarea mandatului”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a arătat că în cazul lui nu este vorba de utilizarea unui bun al statului în campania electorală. “Deci nu este vorba de utilizarea unui bun al statului în campania electorală, nu este vorba de abuz într-un fel, cu atât mai mult cu cât, în momentul de faţă, abuz contra interesului statului nu poate fi imaginat, eu fiind o persoană particulară, neavând o funcţie de demnitate publică. Asta ca să nu mai existe niciun dubiu asupra proastei informări şi a relei intenţii”, a adăugat Ungureanu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă