Evenimente autumnale
Manifestarile importante ale saptamanii sunt: Zilele filmului Spaniol (Cinema Studio – Bucuresti si Cinema Arta – Sibiu) si Filme poloneze recente (la Sala Union – Cinemateca Romana). z z Initiate si organizate de catre Institutul Cervantes in colaborare cu Uniunea Cineastilor din Romania si desfasurate intre 8 si 11 octombrie (la Bucuresti) si 10 – 16 octombrie (la Sibiu), Zilele filmului spaniol prezinta publicului nostru cinefil o selectie de sapte titluri (cel mai recent La leyenda del tiempo (2007), regia Isaki Lacuesta, 2007, iar cel mai vechi Los Tarantos (1965), regia Francisco Rovira Beleta, majoritatea cu tematica muzicala si semnate de nume importante ale cinematografiei hispanice actuale (Julio Medem, Bigas Luna), dar mai putin cunoscute publicului nostru larg. In aceasta seara, joi 11 octombrie, Zilele filmului spaniol se incheie cu Flores de otro mundo (1999), regia Iciar Bollain (ora 18.00) si En la Ciudad (2003), regia Cesc Gay (la 20.00) z z si tot in aceasta seara se inaugureaza la Sala Union (ora 19.00), Filme poloneze recente – o propunere a Institutului Polonez (iata ca institutele culturale devin tot mai prezente in viata cinematografica romaneasca – si bine fac!) si a Arhivei Nationale de Filme – Cinemateca Romana. In spectacol de gala: Persona non grata (Polonia/ Rusia/Italia), film realizat in 2005 de cunoscutul cineast Krysztof Zanussi, cu o distributie de exceptie, in care intalnim doi regizori de marca (Nikita Mihalkov si Jerzy Stuhr) si actorul fetis al lui Wajda (Daniel Olbrychki). Programul, ce se va incheia miercuri, 17 octombrie, include patru filme – printre care si Edi, o productie 2002, premiata la Festivalurile Internationale de la Varsovia, Karlovy Vary si Berlin.
Premiere cinematografice
Un film ratat
Logodnicii din America
Productia: Romania, 2007 z z Regia: Nicolae Margineanu z z In distributie: Marcel Iures, Maria Ploae, Tamara Cretulescu, Horatiu Malaele
Distribuit de Fugasin & Son
E greu pana si sa-ti dai seama daca ar trebui sa te infurii, sa te deprimi sau doar sa ridici din umeri a neputinta in privinta unui film ca acesta – Logodnicii din America – cea mai recenta productie semnata de mai mult decat onorabilul Nicolae Margineanu. Sa te deprimi pentru ca dincolo de rizibilitatea unor replici, de platitudinea (tele)vizuala a imaginii (si asta de la un om care a fost odinioara un excelent director de imagine!) si a montajului, de ridicolul si falsitatea majoritatii interpretarilor si a mai multor momente (care s-ar fi dorit tensionate si emotionante/ zguduitoare), poti intui vag intentii extrem de serioase si grave. O poveste care se voia, inca din scenariul semnat de o venerabila critica de film – Eva Sarbu, (care scria candva si Angela merge mai departe a lui Lucian Bratu), o radiografie dura si fara compromisuri a umbrelor lungi ale trecutului dubios/ securistic asupra prezentului capitalist. Ar fi trebuit sa fie istoria tragica a unei povesti de iubire ratate din pricina tradarilor si ororilor acelor vremuri si a ranilor, si mutilarilor care i-au tarat pe protagonisti. si a modului in care, optsprezece ani mai tarziu, acestia se regasesc in masura in care mai pot face asta. Un scenariu si un film in care cuvantul "securitate" (Securitate?) si derivatele lui apar cu o frecventa sententioasa, de parca ar fi devenit cel mai uzitat din vocabularul tuturor personajelor – mai putin junele odrasle, desigur, care nu au prins vremurile in care niste legaturi
s-au murdarit ori s-au rupt definitiv. Toate acestea raman insa, doar la nivelul teoriei, abia perceptibile in insailarea defectuoasa a naratiunii. Pentru ca tot ce a iesit – si acesta e un motiv pentru care sa te infurii, gandindu-te la potentialul subiectului! – are toate tarele soap-urilor interminabile tv sau, crud vorbind, ale atat de familiarelor telenovele: caractere insuficient articulate, rasturnari de situatie si tensiuni ratate, limbaj discursiv si, chiar in momentele in care ar putea, din scriitura, sa aiba oarecare forta, sabotat de disonanta sau lemnosenia rostirii. Ceea ce e un doar trist, dar si surprinzator, avand in vedere numele mari care populeaza distributia – de la un Marcel Iures (Radu, fost pilot) apatic/ cabotin, aproape deloc credibil, in chip de sot nefericit, alcoolic si dominat de o nevasta dura pe care nu o iubeste, la Maria Ploae, (Sanda, sotia in cauza, fosta stewardesa), ale carei stridente si exagerari mineaza orice urma de plauzibilitate ori, firesc, ar fi avut personajul. si de la un Horatiu Malaele, decent in chip de Willy, companionul gay al eroinei reintoarse in patrie, empatic cu toata lumea, dar intr-un rol atat de putin conturat incat pare mai mult un cliseu luat ca atare, intr-o stranie tentativa de a fi à la mode, din tot soiul de filme americane, la Tamara Cretulescu (Maria, candva logodnica a lui Radu) – singura interpretare discreta si laudabila, minata si ea, pe alocuri, de aberantul si lipsa de naturalete a unor replici ori reactii. si pentru ca am pomenit initial de nedumerire si de ridicat din umeri, ramane un mister alegerea unor situatii exacerbate si fals-dramatice care sa puncteze povestea, mai ales a climaxului violent ce urmeaza tuturor "revelatiilor" si confruntarilor si in care fata cuplului Radu-Sanda, Irina (Oana Maria Margineanu, fata regizorului) are o rabufnire de furie, cu pusca-n mana, absolut necredibila si de un comic involuntar, deprimant. Ca si bifarea "modernitatilor", precum un slagar pop (culmea, deja trecut de niste ani!) al fatucilor de la A.S.I.A. sau acele conflicte intre generatii insuficient explorate ori cei doi adolescenti, Irina si Petru (baiatul Mariei – Andrei Runcanu), ce par simpli pioni ai unei istorii in care te intrebi cum naiba au aterizat. Pe deasupra, filmul e sabotat si de un sunet dezastruos, care nu pare sa aiba vreo logica in materie de variatii in acord cu distanta ori apropierea personajelor, de exemplu. Totusi, ar fi cel putin nedrept sa-l punem pe Nicolae Margineanu ori aceasta realizare in aceeasi categorie cu atrocitati recent facute pe banii statului (adica ai contribuabililor), precum si totul era nimic, Azucena ori Margot. E evident ca intentiile lui, macar, au fost oneste, dar asta nu salveaza Logodnicii din America de la statutul de rateu. si e intristator.
