– Interviu cu scriitorul Andrei Makine –
Este unul dintre cei mai apreciati scriitori de limba franceza ai momentului. Laureat al unora dintre cele mai importante premii care se dau in spatiul francez: Goncourt si Medicis. Multe dintre cartile sale au aparut in traducere romaneasca la Editura Polirom: “Crima Olgai Arbelina” (2001), “Testamentul francez” (2002), “Pamantul si cerul lui Jacques Dorme” (2004), “Femeia care asteapta” (2005) si la Humanitas: “Pe vremea fluviului Amur” (2000) si “Muzica unei vieti” (2002). Andrei Makine a facut parte din juriul Premiului celor cinci continente si a venit la Bucuresti.
– Sunteti un scriitor rus de limba franceza. In ce literatura va plasati mai degraba?
– Toate aceste dezbateri despre apartenenta unui scriitor sunt intotdeauna false. Scriitorul apartine limbii sale, limbii in care scrie. Este foarte simplu: cineva care scrie in limba franceza este un scriitor francez. Eu apartin mai ales limbii franceze. Desigur, trebuie sa vorbim si despre origini. Eu sunt de origine rusa, limba mea este rusa, universul meu este rusesc. Iar asta este foarte important. Prin urmare, limba franceza trebuie sa se adapteze la asta, ceea ce nu e chiar atat de usor. Stiti foarte bine ca in Rusia avem realitati care nu exista in limba franceza, dar, in ciuda acestui fapt, franceza le poate exprima.
– In acest context, vorbim de o literatura francofona sau de literaturi francofone?
– Exista o foarte buna literatura de limba franceza si o foarte proasta literatura de limba franceza, asta e tot. Proasta literatura poate fi gasita la Paris, dar si in Africa sau in Romania. Daca cineva scrie prost in limba franceza – cand spun “scrie prost” nu ma refer la ortografie, el poate sa scrie foarte corect gramatical, dar sa nu aiba stil – atunci scrie o literatura proasta. Iata, Anne de Noilles este de origine romana, dar este o mare poeta franceza, o scriitoare pe care o ador. Iata de ce trebuie sa cautam intotdeauna originile. Un alt exemplu: Nathalie Saraute era de origine rusa, dar este o mare scriitoare franceza, cum stie toata lumea.
Cartile mele ar trebui sa astepte 10 ani sa ajunga in Rusia
– Dar in ceea ce priveste receptarea cartilor dumneavoastra: exista o diferenta intre cum au fost receptate in Rusia si cum au fost in Franta?
– In Rusia nu prea sunt receptate, pentru ca exista putine traduceri. Iar cele care sunt sunt proaste. Am vazut primele traduceri in limba rusa ale “Testamentului francez” si traducerile erau atat de proaste incat am ajuns sa le pastrez pe toate. Dar asta nu ma streseaza. Rusii au intrat acum intr-o febra a lecturii, citesc foarte mult si comunica. Lucrurile merg foarte bine, au aparut multe edituri. Cred ca trebuie sa mai astept. Cred ca romanele mele trebuie sa mai astepte vreo zece ani ca sa ajunga si in Rusia.
– Daca traducerile sunt proaste, nu v-ati gandit sa rescrieti cartile in rusa?
– Nu, chiar nu m-am gandit la asta. Stiu ca a facut-o Nabokov, dar nu cred ca a fost prea inspirat cand a luat aceasta decizie.
Chinezii sunt pe val in Franta
– Credeti ca exista un complex de inferioritate al literaturii francofone in fata literaturii franceze?
– Fara indoiala, desi acest complex chiar nu ar trebui sa existe. I-am raspuns unei tinere care m-a intrebat ce sa faca pentru a deveni scriitoare franceza ca trebuie sa stergi toata rugina, sa fii dur. Exista, desigur, astazi si politici incorecte care privilegiaza periferia. Uneori e foarte simplu: esti african, ai succes – trebuie sa recunoastem, asta este o politica incorecta, un soi de discriminare pozitiva cu care eu nu pot fi de acord, pentru ca nu ne duce decat la o literatura proasta. Eu nu vreau sa spun ca africanii scriu prost, dimpotriva, exista atatea carti excelente scrise de africani. Dar uneori nu ne intereseaza decat originea scriitorului. Adica, se propun carti, editurile le accepta, de ce? Pentru ca sunt scrise de africani sau de chinezi. Apropo, chinezii sunt pe val acum in Franta. Culmea este ca multi dintre acesti autori chinezi nici macar nu isi scriu propriile carti. Editorii gasesc un “negru” – pe cineva care sa rescrie -, asa se face ca unii dintre autorii chinezi care publica literatura in franceza nici macar nu vorbesc franceza. Exista chiar un autor foarte cunoscut, nu-i spun numele, care a primit Premiul Femina. Eram in Washington, intr-o librarie, unde i-am gasit cartile, iar librarul imi spune: “Domnule, am primit cartile acestui autor acum vreo doua saptamani. Autorul are o problema: scrie carti in franceza, dar el nu vorbeste franceza”. Da, este un paradox, dar si o moda comerciala. Capitalismul este interesat de China. Cand capitalismul se intereseaza, apare intotdeauna si o comanda intelectuala. De exemplu, intr-o redactie, vine seful si iti spune: “Asculta, vreau un interviu cu chinezul”. Asta este o comanda, dar numai de ordin economic.
Un periferic face eforturi mai mari decat un parizian
– Se confrunta piata de carte din Franta cu incercarile literaturii periferiilor de a imita centrul, de a regandi trecutul?
– Ceea ce numiti “literatura a periferiilor” este de multe ori mai clasica decat literatura care se scrie la Paris. De ce? Pentru ca, sa spunem, un roman se apuca sa scrie un roman in franceza. El este foarte exigent fata de sine insusi. Se teme ca ar putea face o greseala. El se vede nevoit sa ramana clasic, sa faca un efort de mii de ori mai mare decat un parizian blazat, pe care parca il auzi: “Mda, sunt la computerul meu, tot ceea ce scriu este genial, Editura Gallimard e langa mine”. Pentru parizian e foarte simplu, vedeti? El nu trebuie sa faca un efort atat de mare. Dimpotriva, marginalitatea consolideaza centrul. Cred in marginalitate, negativa poate, dar care are toate sansele sa reafirme centrul.
– Dar cum este literatura rusa de acum? In romana au inceput sa se traduca romane de Sorokin, Erofeev…
– Am incercat sa-l citesc pe Sorokin. Este anecdotic. In Rusia, acum, este o literatura a obsesiilor. Oricine poate scrie romane despre sadomasochism, de ce nu? Dar astea sunt cazuri putine. Orice scriitor este de fapt un obsedat, suntem obsedati de o idee, dar in sensul nobil al termenului. Suntem obsedati de frumusete, de frumusetea corpului femeii, de iubire. Dar asta e o alta obsesie, e mai degraba o pasiune. Dar sadomasochismul nu da mari opere.
– Din cartile pe care le-ati scris, pe care o iubiti cel mai mult?
– E dificil de spus. In al doilea roman al meu, care este foarte citit in Franta, imi place constructia. Eu acord o mare importanta constructiei, structurii. Imi place foarte mult “Muzica unei vieti”, englezii il adora, vor sa faca un film dupa el.
