23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialUn lider al romilor cere instanţei ca regii Cioabă să nu folosească...

Un lider al romilor cere instanţei ca regii Cioabă să nu folosească titulatură şi coroane

Regele internaţional al romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu, a depus, joi, o cerere prin care solicită ca celor doi regi Cioabă de la Sibiu să li se interzică să mai poarte această titulatură şi coroanele, transmite Mediafax.

“Am dat în judecată presupusa Casă Regală de la Sibiu pe care noi, rromii, nu o recunoaştem. Am strâns peste 3.500 de semnături după ce am avut un stabor de peste 400 de persoane. Am depus azi documentul la Tribunalul Argeş, noi contestăm dreptul celor doi de a purta coroanele deoarece nu au făcut şi nu fac bine romilor. Dânşii au un tribunal acolo al lor pe care-l caracterizez ca fiind «două fire, doua paie», el centrează, alt rege dă cu capul, fac între ei justiţie, ceea ce nu este OK. Problema este că pentru a lua o hotărâre la nivelul romilor din România trebuie să participe minim 300, 400 de oameni din etnie. V-am zis că dacă nu vom ajunge la o înţelegere cu ei ne vom adresa organelor statului român să facă lumină în acest caz”, a declarat regele internaţional al tuturor romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu.

Citeşte şi Regii, interzişi în România prin lege

Sursa citată a spus că Tribunalul Argeş ar trebui să interzică “total” Casei Regale din Sibiu să nu mai fie casă regală.

“Eu nu am trecut peste tradiţiile romilor, eu le-am respectat, eu nu mi-am bătut joc aşa cum au făcut cei doi care au ignorat tradiţiile şi şi-au bătut joc de întreaga etnie a romilor din România şi din lume. Practic a murit unul şi s-au încoronat doi, asta este o bătaie de joc. Tribunalul Argeş trebuie să decidă dacă ce s-a întâmplat acolo este legal şi pot să vă citesc acum conţinutul documentului lăsat în care cerem interzicerea celor doi fii ai defunctului Florin Cioabă de a mai folosi titlul de rege în numele romilor din România şi din străinătate, interzicerea purtării coroanelor de regi ai romilor din România”, a mai declarat Dan Stănescu.

Reprezentanţii Tribunalului Argeş au înregistrat cererea şi spun că magistraţii Secţiei Civile vor decide dacă instanţa poate interveni în legile romilor şi poate lua o decizie, urmând ca solicitarea să fie declarată admisibilă sau nu.

Citeşte şi Deputatul Mădălin Voicu cere interzicerea folosirii abuzive a titlurilor de rege şi împărat

“Deocamdată, această cerere care a fost depusă astăzi pe rolul instanţei va ajunge la preşedintele Secţiei Civile a instituţiei pentru a se califica într-un mod această solicitare, urmând a se decide în ce materie se va judeca această solicitare. Este o cerere cu care nu ne-am mai confruntat, în documentul depus la instanţă se precizează că este vorba despre o fundaţie a romilor din România şi un domn care se semnează Dan Stănescu, MS, nu ştiu de unde vin aceste iniţiale, de la Măria Sa sau Majestatea Sa. Ei au invocat două articole din noul Cod Civil, art 60 şi 61. Dumnealor pot să facă orice fel de cerere, urmează ca un complet de judecată căruia i se va repartiza cauza să califice cerea şi să vadă dacă ea este admisibilă sau nu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Argeş, judecătorul Ioan Fundătureanu.

Cele mai citite

FOTO. Nicușor Dan plantează copaci în campanie, dar lasă iarba înaltă de peste un metru, în centrul Capitalei. Ciucu îi calcă pe urme primarului...

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să arate, în campania electorală, că este preocupat de spațiile verzi, filmându-se plantând copaci, în timp ce...

Descoperă aromele delicioase ale bucătăriei: Rețete senzaționale cu Pui și Creveți pentru când ai nevoie de ceva ușor

Bucătăria este un loc magic în care se întâlnesc aromele, texturile și gusturile pentru a crea experiențe culinare de neuitat. Două ingrediente versatile și...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă