Viata pictorului Amedeo Modigliani in acest an 2005 si in viziunea regizorului Mick Davis arata ca un videoclip ori ca o reclama fie la viata de artist (boema, indiferenta la reactiile lumii normale, galagioasa – dar atat de interesanta!), fie la vreun coniac “Amedeo”. Mult mai in varsta decat personajul (Modigliani avea 33 de ani cand a cunoscut-o pe Jeanne Hebuterne, adica la inceputul filmului, si 36 la final, cand moare), Andy Garcia aduce in rol un fizic puternic, viril, rumen, departe si de tuberculoza care l-a doborat de artist, dar si de contorsionarile creatoare si existentiale ale eroului (in ciuda eforturilor actorului). De fapt, cineva care nu stie cine a fost Modigliani (publicul tanar, caruia i se adreseaza filmul datorita invelisului sau actual) nu va reusi sa inteleaga ceva vazand filmul. Scenariul (scris tot de Mick Davis) amesteca periculos planurile temporale pana la a te deruta complet. Un exemplu este episodul mortii lui Utrillo, pe care ai tendinta de a-l include in cursul firesc al evenimentelor. Or, cateva minute mai tarziu suntem din nou in “realitate”, iar Utrillo e viu si nevatamat, in vreme ce zilele lui Modigliani tot mai putine. Stangacia scenariului nu evita din pacate nici stereotipiile, cum este motivul eroului-copil, un alter ego al artistului, care e de fata la toate evenimentele importante (curios, numai de la flashback-ul copilariei incolo) si da sfaturi bune ca un inger al trecutului. Lipsa de imaginatie merge tot timpul brat la brat cu ocheadele aruncate in alte ograde. Pana si secventa in care Modigliani fumeaza opiu pare copiata din “Once Upon a Time in America” de Sergio Leone. Probabil ca Mick Davis a vrut sa citeze, dar din cauza lipsei generale de originalitate, nu mai sesizezi ghilimelele.
Vaduvit de o conceptie artistica personala, Mick Davis nu reuseste sa te faca sa simti ca intri in universul artistilor parizieni de la inceputul secolului trecut, univers centrat pe cafeneaua La Rotonde. Secventele de aici, ca de fapt multe alte secvente in care sunt prezenti figuranti (romani), au aerul vetust si derizoriu al secventelor similare din multe filme romanesti. De fapt, am ajuns la concluzia ca figurantul roman (romanesc ar fi sunat mai bine) are aceeasi expresie plata si absenta indiferent de film. Cu exceptia actorilor care imbraca diferite expresii si au eventual si replici, masa figurantilor pare in afara timpului si spatiului. Unde mai pui ca probabil mosuletii si doamnele cu pricina nici nu inteleg limba engleza. Si atunci de ce ar reactiona? Intr-o secventa din parc (Cismigiu) toti figurantii stau palc in spatele celor doi actori si se uita ori drept in fata, ori lateral, dar cu aceeasi stangacie.
Daca ar fi numai figurantii si ar fi inca bine, insa regizorul nu prea stie nici actorilor sa le spuna ce sa faca. In ciuda descarcarilor nervoase ori energetice, acestia nu par sa aiba legatura cu arta. Desi corect, Omid Djalili nu este Picasso, iar Eva Herzigova nu aduce sotiei acestuia, Olga, decat o prezenta elongata si o uitatura rea. Actor cu o solida reputatie, Andy Garcia in rolul lui Modigliani e doar o pastisa, un ambalaj. Cea mai convingatoare este Elsa Zylberstein, care are si figura buna pentru perioada respectiva, si traire interioara, mare parte din convulsiile personajului razbatand totusi printre ochiurile macrameului.
“Modigliani” e din pacate un film neconvingator si din punctul de vedere al povestii (vazute “la baza” – si periculos – ca poveste de dragoste), si din cel al emotiei. El arata insa bine, desi deja in Occident filmele nu se mai bat la acest nivel. Majoritatea arata bine, sunt filmate profesionist, competitia urca deci la planuri mai inalte. Am putea spune ca e un fel de “Orient Express” mult mai rafinat la nivel estetic, pentru ca raspandeste aceeasi neasumata si nedorita senzatie de sfarseala. Sfarseala pe care, pe alocuri, regizorul tinde sa o combata prin mijloace moderne, cum e montajul alternativ pe “Ave Maria” in varianta moderna, cand Modigliani, Picasso, Utrillo, Soutine, Rivera lucreaza fiecare la tabloul pentru concursul ce va regla cumva rivalitatile dintre Modigliani si Picasso. Un adevarat videoclip, unul reusit, dar lipsit de impact emotional.
Multasteptat, e drept, la noi, pentru ca s-a filmat aproape numai in locatii reale (casele vechi din Bucuresti nu seamana totusi cu cele pariziene), “Modigliani” nu are insa armele necesare sa provoace o lovitura. Este un kitsch ca la carte.
“Modigliani” – regia si scenariul Mick Davis, imaginea Emmanuel Kadosh.
Cu: Andy Garcia, Elsa Zylberstein, Hippolyte Girardot, Omid Djalili, Eva Herzigova, Udo Kier.
Coproducator local – MediaPro Pictures.
Distribuit de MediaPro Pictures Distribution.
