12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialUn faliment previzibil în Republica Mazăre

Un faliment previzibil în Republica Mazăre

Greva declanşată de şoferii RATC Constanţa în prima zi de şcoală a continuat până ieri după-amiază. În timp ce angajaţii spun că sunt nemulţumiţi de salarii, primarul Radu Mazăre anunţă că singura salvare este privatizarea. Una dintre mize – subvenţiile de milioane de euro.

În 13 ani de mandat, echipa edilului a reuşit performanţa să transforme RATC într-o in­sti­tuţie cu datorii, cu angajaţi în grevă şi aproape de desfiinţare. De vină este managementul, a recunoscut-o chiar primarul. A dat vina pe fostul director, Dumitru Coiciu, dar cei care au vizat tot timpul activitatea regiei sunt el însuşi, viceprimarul Gabriel Stan şi Consiliul Local. RATC este în pragul falimentului din cauza unor decizii catastrofale de management, este adevărat. Una dintre cele mai grave este cea legată de conflictul dintre RATC şi Casa de Pensii Constanţa. ”Dificultăţile de ordin financiar ale regiei sunt cauzate de datoriile neplătite ale Casei Judeţene de Pensii, care trebuie să ne achite sumele aferente abonamentelor de călătorie eliberate deportaţilor şi deţinuţilor politici. Ne judecăm cu Casa Judeţeană de Pensii pentru că mai are să ne plătească 16 miliarde de lei vechi pentru anul 2010 şi 70 de miliarde de lei vechi pentru 2011. Nu ne-au dat nici un ban”, atrăgea atenţia, din 2012, fostul director Dumitru Coiciu. El spunea că CJP ar fi cerut listele nominale cu cei 4.500 de beneficiari, dar şi copii după cupoanele de pensie, ceea ce ar fi însemnat mii de acte lunar. Ar fi trebuit să le facă pentru a obţine banii, i-a reproşat Radu Mazăre, care l-a demis din funcţie.

Cireaşa de pe tort

Conflictul cu CJP este însă numai cireaşa de pe tort. RATC are probleme de ani de zile, iar acestea au dus, încet, dar sigur, spre falimentul iminent. Una dintre ele este legată de achizi­ţii. În 2007, primăria cumpăra zece autobuze supraetajate, pentru care plătea trei milioane de euro. Maşinile nu şi-au scos însă banii, fiind o sursă continuă de pierderi. Pentru a mai elimina din ele, s-a hotărât ca o parte din autobuze să fie închiriate.

O altă decizie controversată a fost eliminarea troleibuzelor şi tramvaielor, adică a transportului electric. Şinele de tramvai au dispărut cu totul şi s-a apelat la autobuze MAZ, cumpărate din Bielorusia. Nici acum nu se ştie ce s-a întâmplat cu infrastructura de tramvai, care a fost repede dezasamblată. Tramvaiele erau vechi şi prea scump de întreţinut şi înlocuit, a spus atunci Radu Mazăre. Reţineţi însă: desfiinţarea liniilor de tramvai se întâmpla în anii 2004-2005, cu puţin timp înainte să se cheltuie trei milioane de euro pe autobuze supraetajate.

Gratis pentru bătrâni? Nu chiar

Un alt lucru care a dus la falimentul grăbit al regiei este faptul că bătrânii cu pensii mici au beneficiat de transport gratuit din partea primăriei. De fapt, cineva plăteşte pentru acest lucru, şi plăteşte gras. Este vorba de circa patru milioane de euro pe an, din banii contribuabililor, sumă confirmată de Radu Mazăre. În timp, sumele plătite sunt imense.

Paradoxal, sistemul privat de transport în comun, controlat de controversatul om de afaceri Corneliu Babinciuc, apropiat al conducerii PSD Constanţa, prosperă. Babinciuc l-a avut ca partener de-a lungul timpului pe şi mai controversatul PSD-ist Corneliu Iacubov. Fiul lui Babinciuc, Sergiu, este membru al Tineretului PSD Cons­tanţa. Maxi-taxi oferă chiar tarife mai mici decât RATC. Radu Mazăre a spus că nu înţelege cum RATC este pe pierdere, în condiţiile în care autobuzele sunt cumpărate de municipalitate şi în care primesc şi subvenţia de patru milioane euro anual, iar privaţii îşi cumpără singuri maşinile. Ieri, microbuzele au suplinit lipsa autobuzelor de pe străzi. Consiliul Local le-a impus un preţ maxim de 1,5 lei pe bilet. ”Am stat ca sardelele. Ne e frică să mergem cu microbuzele, dar ce să facem?”, a întrebat retoric o constănţeancă.

Cu un ochi la RATC şi cu unul la privaţi, Radu Mazăre a anun­ţat, din vara acestui an, că se gândeşte serios să privatizeze RATC. Zilele trecute a revenit şi a spus că ar dori să facă licitaţie numai pentru trasee. Cu alte cuvinte, numai pentru afacerea rentabilă. Cine va prelua traseele va primi şi banii pentru transportul bătrânilor. E vorba de circa patru milioane euro şi există suspiciuni că greva nu este decât o modalitate de a grăbi procesul. Până atunci, operatorii privaţi fac un test în aceste zile de grevă: preiau călătorii RATC, după ce Mazăre le-a cerut acest lucru. O avanpremieră sau o mână de ajutor dată constăn­ţeni­lor? Rămâne de văzut. Cert este că primarul se gândeşte serios la această soluţie: „Ne vom gândi la modalitatea de rezolvare pe linia privatizării, nu a RATC, ci a licitaţiei, aşa cum spune legea, a liniilor de traseu, eventual o să le dăm şi nişte autobuze şi le vom impune ca preţul unui bilet să nu depăşească 1,5 lei“.

Reacţii

Senatorul Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, a avertizat ieri asupra intenţiilor lipsite de onestitate ale administraţiei publice locale conduse de Radu Mazăre în ceea ce priveşte transportul în comun din Constanţa: „Aşa cum a făcut cu pachetele pentru pensionari, cu magazinele destinate vârstnicilor, cu serviciul de ecarisaj şi multe alte surse de bani publici «împinse» înspre prietenii săi, Radu Mazăre are acum o nouă ţintă: transportul. Greva pornită de angajaţii RATC, de a căror nemulţumire nu mă îndoiesc, pare, totuşi, un scenariu bine pus la punct pentru a manipula opinia publică”.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă