Un critic pentru eternitate

La Oradea, sub egida “Bibliotecii revistei Familia”, a aparut volumul de cronici ale regretatului critic Dumitru Chirila, intr-o editie ingrijita de mai tanarul sau coleg Mircea Morariu, care semneaza si “cuvantul inainte” al cartii. Structurat pe trei capitole, “Teatrul din Oradea”, “Mari regizori” si “Prin teatrele din tara”, volumul cu titlul “Teatru – fragmente dintr-o istorie traita” ofera imaginile edificatoare ale unei pilduitoare constiinte profesionale si, in egala masura, ale unor clipe de viata memorabile din istoria contemporana a artei spectacolului de la noi din tara. Prin pertinenta judecatilor sale de valoare, aplicate si textului, si spectacolului, prin onestitatea, profunzimea si limpiditatea exprimarii, rod al unei culturi solide, dar si al unei moralitati exemplare, cartea aceasta ni-l readuce inaintea ochilor pe unul dintre cei mai dotati, mai energici si mai respectati dintre protagonistii criticii teatrale romanesti, care, timp de 40 de ani, ca redactor si apoi ca redactor-sef adjunct la “Familia”, dar si ca prodigios colaborator al publicatiilor de teatru, al radioului si al televiziunii si-a faurit un inconfundabil loc de merit, de respect si de iubire printre slujitorii artei teatrale si ai relatiei sale cu marele public. Numeroase pagini consacrate unor importante spectacole de la Oradea si Bucuresti, din toate teatrele tarii, semnate de eminenti directori de scena, ca Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Vlad Mugur, Valeriu Moisescu, Aureliu Manea, Catalina Buzoianu, Alexandru Tocilescu, Dan Micu, Alexandru Dabija, Victor Ioan Frunza, Alexandru Darie s.a., stau marturie probitatii profunde, dar si cordialitatii ce nu a incetat niciodata sa se manifeste in dialogul criticului cu opera de arta si cu oamenii de teatru, cu colegii de breasla si, nu in ultimul rand, cu simplul privitor din sala de spectacol. Intr-o vreme cand scrisul gazetaresc pe marginea spectacolelor si cronica propriu-zisa de teatru au fost si sunt adeseori populate de impuritati si improprietati, de partizanat si de orgolii agresive, de discursuri plictisitor autoreferentiale ori de ieftinatati abil ambalate in pretiozitate, cronicile lui Dumitru Chirila reprezentau o binefacere pentru cititorul insetat de adevar si coerenta, de bun-gust si de bun-simt. Rar am intalnit o atat de puternica si luminoasa echivalenta intre scrisul unui om si cugetul sau, intre simplitatea necautata si adancimea judecatilor, pe de o parte, si intelepciunea ori generozitatea lui sufleteasca, ce alimentau relatiile de prietenie, dintre care unele, sunt convins, vor invinge chiar si dureroasa absenta a celui pornit in acest an spre hotarele eternitatii.